Ce este ciuperca piciorului. Cauze, simptome și metode de prevenție

Publicat: 7 octombrie 2024, 11:23

Ciuperca piciorului este printre cele mai frecvent întâlnite boli dermatologice. Monica Păun, medic dermatolog, a fost invitata medicului chirurg Mihail Pautov, în episodul 4, din sezonul 7, la MediCOOL. Află ce este ciuperca piciorului.

Monica Păun a precizat în ce zone apare cel mai frecvent ciuperca piciorului, a explicat ce favorizează transmiterea acestei infecții, a menționat prin ce simptome se manifestă și a oferit câteva sfaturi pentru a o preveni.

Ce este ciuperca piciorului

Ciuperca piciorului este o infecție cutanată care poate deveni foarte supărătoare pe parcursul timpului, dacă oamenii o neglijează. Aceasta se întâmplă pentru că nu iau în serios simptomele aparent ușoare, cum ar fi iritațiile.

Cele mai afectate zone de ciuperca piciorului sunt spațiile interdigitale, mai exact locurile aflate între degetele de la picioare. Cel mai frecvent apare între degetele 3-4 și 4-5. Acestea denumesc degetele mici din lateral.

Ciuperca piciorului le afectează mai des deoarece, de obicei, se lipesc cel mai mult între ele. Atunci nu rămâne spațiu și pielea nu respiră. Se acumulează umezeală și transpirație. Drept urmare, în permanență există un contact piele pe piele. Astfel, se favorizează apariția de ciuperci la nivel local.

Dacă te întrebi ce este ciuperca piciorului, gândește-te că se manifestă prin simptome precum zone roșiatice, senzație de mâncărime și descumări, mai precis apar scuame albe. De cele mai multe ori nu determină niciun simptom, de aceea pacientul tinde să nu se prezinte la medic. Fără un tratament medical corespunzător, această infecție se poate extinde.

-Cum se transmite ciuperca piciorului?
-Studiile arată că bărbații suferă mai frecvent de această infecție pentru că fac mai mult sport. Aceasta preferă un mediu umed, în care este transpirație și un mediu în care poate exista puțină umezeală. În această categorie pot intra sălile de sport unde se poate merge prin vestiare și piscinele. În general, se poate lua din zone unde oamenii merg în picioarele goale. Din acest motiv, dacă apare cea mai mică fisură pe piele, se poate transmite foarte ușor această infecție superficială.

Cum poți preveni ciuperca piciorului

Pentru a preveni ciuperca piciorului, se recomandă să porți întotdeauna papuci, inclusiv la duș. Pe lângă infecțiile fungice, mai precis infecțiile cu ciuperci, te poți îmbolnăvi de infecții virale, veruci sau negi. Lăsată netratată, ciuperca piciorului nu se vindecă de la sine decât în cazuri foarte rare.

,,Am pacienți care au nu numai ciuperca piciorului, dar și alte tipuri de ciuperci. Aceștia îmi spun: Am această roșeață în pliuri de 20 de ani și nu-mi trece. Drept urmare, ar fi indicat să mergeți la medic să primiți un tratament adecvat pentru că este foarte important să prevenim răspândirea infecției.”

– Monica Păun, medic dermatolog

-Ce pot face oamenii care observă simptome ce ar putea indica ciuperca piciorului?
-Se recomandă să se spele bine cu apă și săpun între degetele de la picioare și să se șteargă foarte atent. Uneori se pot spăla bine, dar dacă pielea rămâne umedă, atunci se poate agrava afecțiunea. De asemenea, se recomandă să o trateze din stadiile incipiente. Pacienții care suferă de hiperhidroză, mai exact de transpirație excesivă la nivelul tălpii, pot avea infecții recurente. Practic, aceste tipuri de infecții pot reveni.

Dacă suferi de hiperhidroză, este important să te gândești la o modalitate pe termen lung de a preveni transpirația excesivă. De exemplu, poți încerca soluții locale sau injectare de toxină botulinică. Există mai multe remedii pentru această afecțiune.

După ce afli ce este ciuperca piciorului, reține că în sezonul cald, se recomandă să porți sandale și papuci pentru a preveni ciuperca piciorului. Evită purtarea ciorapilor, care conțin mult elastan și mult plastic. Este de preferat să optezi pentru ciorapi din bumbac și să eviți să porți încălțăminte închisă vara.

Ai aici toate edițiile sezonului 7 MediCOOL, emisiune difuzată de Antena 1 și disponibilă online exclusiv în AntenaPLAY.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Cele mai importante analize de sânge pe care toată lumea trebuie să le facă
Cele mai importante analize de sânge pe care toată lumea trebuie să le facă
Cum îți poți proteja organismul toamna. Ce poți face pentru a-ți sprijini sănătatea în acest anotimp
Cum îți poți proteja organismul toamna. Ce poți face pentru a-ți sprijini sănătatea în acest anotimp
Alimente care pot declanșa migrene. Ce să eviți pentru a preveni durerea
Alimente care pot declanșa migrene. Ce să eviți pentru a preveni durerea
PARTENERI