Antena

Ce e recomandat să faci în timp ce zbori cu avionul. Sfaturi de urmat pentru a evita îmbolnăvirea

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 12 decembrie 2023, 07:24 / Actualizat: 12 decembrie 2023, 13:06

Atunci când zbori cu avionul poate fi util să ții cont de câteva sfaturi pentru a evita potențialele probleme de sănătate. Doctorul Mihail Pautov a discutat despre aspectele asociate călătoriei cu acest mijloc de transport. Află ce e recomandat să faci în timp ce zbori cu avionul.

Reclamă

Mihail Pautov a explicat ce condiții sunt în timpul deplasării cu avionul și ce măsuri poți lua pentru a-ți proteja mucoasa nazală, ochii și vasele de sânge. De asemenea, a prezentat ce este indicat să eviți să faci pe parcursul călătoriei.

Ce e recomandat să faci în timp ce zbori cu avionul

Oamenii merg cel mai frecvent cu avionul atunci când vor să plece în vacanță. Însă, dacă nu respectă anumite reguli de bază simple, se pot întoarce cu o puternică senzație de oboseală și se pot îmbolnăvi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Când călătorești cu avionul, stai alături de mai multe persoane pentru o perioadă lungă de timp, câteodată chiar și pentru 24 ore. Totodată, aerul în avion este artificial.

În interior, nasul are o zonă mare, acoperită cu mucoase, prin care respiri. Aceste mucoase încălzesc aerul, îl umectează și-l pregătesc pentru plămâni.

Reclamă

Cum îți protejezi mucoasa nazală

În mod normal, umiditatea aerului se situează la aproximativ 40-50%. Dacă te întrebi ce e recomandat să faci în timp ce zbori cu avionul, ia în calcul că în acest mijloc de transport, umiditatea aerului poate fi de 25%, iar aceasta indică un aer foarte uscat. Astfel, mucoasele nu mai pot umecta acest aer, se usucă și devin principala cale de intrare a bacteriilor și virusurilor în organism. Aerul se recirculă și te poți îmbolnăvi.

Îți poți proteja mucoasa nazală cu ajutorul unui spray cu apă de mare. Acesta conține doar apă cu sare. Cu o concentrație potrivită, îți umectează mucoasele. Se recomandă ca o dată la o jumătate de oră sau o dată pe oră, să-l pulverizezi în nas. În același timp, este important modul în care îl pulverizezi. Dacă îl pui în partea superioară a nărilor, umectează doar o parte din mucoasă. Pentru a-ți umecta nasul până în nazofaringe și a-ți hidrata în totalitate mucoasa nazală este indicat să folosești spray-ul la un unghi perpendicular pe față. Îți poți înclina poziția corpului, ca paiul să preia mai ușor din serul cu apă de mare.

Cum îți protejezi ochii

Când zbori cu avionul, ochii se pot usca, însă îi poți proteja cu ajutorul lacrimilor artificiale. De regulă, aceste lacrimi artificiale conțin puțin acid hialuronic și creează un filtru la nivelul ochilor pentru a-i apăra. Dacă ochii se usucă, aceștia se înroșesc și pot evolua într-o conjunctivită. Conjunctivita poate necesita spitalizare sau tratament cu antibiotic. Poți evita acest lucru cu ajutorul acestor picături.

Reclamă

Ce poți face pentru a evita înfundarea urechilor

Există un orificiu din nas, care prezintă o cale de comunicație cu trompa lui Eustachius. Aceasta face legătura dintre nas și ureche. De regulă, când te deplasezi cu avionul, ți se înfundă urechile sau chiar te dor.

Pentru a înțelege ce e recomandat să faci în timp ce zbori cu avionul, ia în considerare că atunci când acesta decolează, aerul din jurul tău apasă cu o presiune foarte mare. Aceasta se numește presiune atmosferică. Nu-i simți acțiunea deoarece corpul apasă înapoi cu o presiune aproape la fel de mare. Aceasta este tensiunea arterială.

,,Dacă ai scoate un om în spațiu, fără un costum presurizat, omul acela ar exploda. Atât de mare este presiunea.”

– Mihail Pautov, medic chirurg

Când avionul se ridică, această presiune atmosferică scade din ce în ce mai mult deoarece nu mai există atât de mult aer care să apese pe organism. Avionul încearcă să compenseze, din acest motiv cabina pilotului este depresurizată. Aceasta poartă aparate speciale care pompează presiune ca să o mențină asemănătoare cu cea a presiunii atmosferice, dar nu reușește să facă acest lucru de fiecare dată.

Mestecă gumă

Pentru a evita înfundarea urechilor, prima soluție este să mesteci o gumă. De fiecare dată când înghiți, acest efort de deglutiție mișcă musculatura și deschide orificiul care are rolul de a echilibra în permanență aerul.

Bea apă

A doua soluție recomandată pentru a evita efectele presiunii este consumul de apă. Poți cumpăra un pahar cu apă sau o sticlă înainte de a decola pentru a lua înghițituri mici în timpul zborului. Aceasta are efect dacă o bei pe parcurs și nu consumi toată cantitatea deodată.

Evită consumul de băuturi alcoolice

Chiar dacă poate fi tentant să consumi băuturi alcoolice pe parcursul călătoriei, este indicat să eviți să faci acest lucru. Alcoolul deshidratează corpul. Este foarte periculos să fii deshidratat în timpul zborului. Totodată, alcoolul reprezintă un proinflamator.

Fă mișcare

Dacă vrei să afli ce e recomandat să faci în timp ce zbori cu avionul, reține că mișcarea, mai ales când ai un zbor lung, este esențială. Hidratarea constantă rezolvă uscăciunea mucoaselor și hidratarea corpului. De asemenea, te obligă să te ridici de pe scaun și să te miști.

Ai aici toate edițiile sezonului 5 MediCOOL, emisiune difuzată de Antena 1 și disponibilă online exclusiv în AntenaPLAY.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
articol cu video
Când este normal să cadă părul și cât de mult păr e normal să cadă într-o zi
Când este normal să cadă părul și cât de mult păr e normal să cadă într-o zi
Când este normal să cadă părul și cât de mult păr e normal să cadă într-o zi
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
articol cu video
Ce trebuie să facem pentru a preveni deshidratarea în zilele de vară
Ce trebuie să facem pentru a preveni deshidratarea în zilele de vară
Ce trebuie să facem pentru a preveni deshidratarea în zilele de vară
Reclamă
PARTENERI
Chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi
Rețete Fel De Fel
Chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi
Aceste chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi sunt o gustare simplă, hrănitoare și extrem de versatilă. Pot fi servite ca gustare, fel principal, garnitură sau aperitiv. Sunt perfecte atât calde cât și reci, și pot fi gătite la tigaie, în cuptor sau chiar la air fryer. Aceste chiftele sunt ca o îmbrățișare caldă de vară. Pe cât de umile sunt ingredientele, pe atât de surprinzătoare este savoarea lor când sunt combinate cu grijă. La prima vedere par modeste, dar odată ce le muști, dezvăluie o textură fină și parfumată. Este o armonie între dulceața discretă a morcovului, suculența dovlecelului și finețea cartofului. Tot din categoria chiftelelor de legume mai poți încerca de pe blog și rețeta de chiftele de spanac cu pâine și parmezan, în sos de unt. Sunt delicate și pline de arome fine, fiind ideale ca aperitiv sau fel principal. Sosul de unt adaugă o textură cremoasă și un gust bogat care completează perfect savoarea chiftelelor. Sau poate te inspiră și rețeta de chiftele de dovlecei cu couscous. Sunt o opțiune delicioasă și sănătoasă, perfectă pentru un prânz sau cină ușoară. Chiftelele sunt crocante la exterior și moi în interior, având o textură plăcută și un gust bogat datorită combinației de dovlecei și couscous. Despre ingredientele din chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi Cartoful este baza solidă, care leagă totul și oferă o structură cremoasă în interior. Fie că este folosit fiert sau crud, el aduce o densitate moale, care contrastează cu crustă rumenă de la exterior. Este acel ingredient de bază care permite celorlalte arome să strălucească. Dovlecelul, blând și delicat, are rolul de a lumina compoziția. Dă suculență, prospețime și o notă vegetală subtilă. Atunci când este bine scurs și amestecat în chiftele, adaugă un ton umed și catifelat, care face ca fiecare mușcătură să se topească în gură. Morcovul, pe de altă parte, aduce o notă dulceagă naturală și o culoare caldă, portocalie. Acesta face ca interiorul chiftelelor să fie nu doar gustos, ci și plăcut privirii. E firul dulce care echilibrează gustul neutru al cartofului și pe cel vegetal al dovlecelului. Când sunt prăjite sau coapte, chiftelele capătă o crustă aurie, crocantă, care foșnește ușor sub dinți. Interiorul rămâne moale, dar nu cleios, ci aerat și bine legat, fără a fi greu. Din loc în loc, întâlnești câte un fir de morcov sau pătrunjel, care le dă un aer de casă, exact ca în bucătăriile bunicilor. Aroma care iese din cuptor sau din tigaie este inconfundabilă. Simți un miros de legume ușor caramelizate, de verdețuri proaspete, de casă primitoare. Dacă adaugi și un praf de boia sau chimen, devin și mai parfumate, cu o ușoară adiere orientală sau rustică, în funcție de condimente. Urmărește mai jos rețeta detaliată, pentru a prepara și tu așa delicioase chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi.
icon