Câte anestezii generale poți face în siguranță

Publicat: 20 octombrie 2024, 07:47

Majoritatea oamenilor pot face anestezii de mai multe ori fără efecte adverse pe termen lung. Câte anestezii generale poți avea în siguranță depinde totuși de mai mulți factori, cum ar fi starea de sănătate, vârstă și complexitatea intervenției chirurgicale. Află cât de frecvent poate fi efectuat acest tip de anestezie.

Anestezia generală reprezintă un motiv de îngrijorare și anxietate pentru majoritatea celor care urmează să fie supuși unei intervenții chirurgicale. Cea mai mare teamă pe care o au este că nu se vor mai trezi după anestezie. O altă frică este că se vor trezi în timpul operației, dar fără a se putea mișca sau semnala durerea. Acest fenomen există, dar se întâmplă foarte rar.

Teama de efectele secundare post-anestezie poate însemna un alt motiv de îngrijorare. Senzația de greață, vărsăturile, durerile în gât, confuzia și stările de somnolență prelungită apar ca reacții temporare, dar neplăcute. Teama de a pierde controlul asupra propriului corp și vulnerabilitatea pot fi alte surse de anxietate pentru mulți pacienți.

Ce presupune o anestezie generală și când e necesară

Anestezia generală nu este complet lipsită de riscuri, dar a devenit mult mai sigură de-a lungul anilor. La ora actuală, decesele se produc la una din 200.000 de proceduri, conform medicilor Cleveland Clinic, unul dintre cele mai mari și renumite centre medicale din Statele Unite. Progresele farmacologice și evoluția tehnologiilor medicale din ultimii ani au făcut ca această procedură să devină foarte sigură în zilele noastre. 

Dacă te întrebi câte anestezii generale poți face, gândește-te că anestezia generală este cea mai complexă formă de anestezie. Pierderea conștienței se induce prin medicamente administrate intravenos sau/și sub formă gazoasă, printr-o mască. Anestezicele întrerup transmiterea stimulilor nervoși primiți din corp la nivelul sistemului nervos central.

Anestezia generală reprezintă cea mai bună opțiune pentru operațiile majore, inclusiv pentru intervențiile chirurgicale pe inimă sau transplanturile de organe, conform Yale Medicine. Acest tip de anestezie este necesar și pentru operațiile de lungă durată, cum ar fi unele intervenții chirurgicale la nivelul spatelui. În unele cazuri, anestezia generală se recomandă și copiilor care ar putea avea experiențe traumatizante în legătură cu o anumită procedură medicală sau dentară.

Alte motive pentru care medicul chirurg poate recomanda anestezia generală includ:

  • intervenții care necesită un control al durerii mai puternic decât poate oferi anestezia regională;
  • operații care îți pot afecta capacitatea de a respira;
  • intervenții care ar putea provoca o pierdere semnificativă de sânge;
  • intervenții în timpul cărora ar fi inconfortabil să rămâi treaz și conștient.

În general, anestezia generală se aplică pentru operațiile din zona abdominală, piept și creier. În funcție de complexitatea operației, poate fi menținută de la câteva minute până la peste zece ore. Starea pe care o induce anestezicul este mai profundă decât somnul. El induce paralizia musculaturii și amnezia. 

În timpul intervenției chirurgicale, un medic anestezist monitorizează tensiunea arterială, respirația și funcția cardiacă a pacientului și ajustează dozele de anestezic după cum este necesar.

Câte anestezii generale poți face

Numărul de anestezii generale care îți pot fi administrate în siguranță nu este strict limitat, potrivit Anesthesia Patient Safety Foundation, organizație din Statele Unite dedicată îmbunătățirii siguranței pacienților în timpul anesteziei. 

Câte anestezii generale poți face depinde de mai mulți factori:

  • starea generală de sănătate a pacientului;
  • vârsta;
  • tipul intervenției chirurgicale sau procedurii medicale;
  • durata și complexitatea acestora.

Majoritatea oamenilor pot trece prin mai multe intervenții cu anestezie fără efecte adverse pe termen lung. Totuși, de fiecare dată când te supui anesteziei, există un risc mic de efecte secundare sau complicații. Acesta tinde să fie mai mare pentru persoanele care au afecțiuni preexistente precum bolile cardiovasculare, afecțiunile pulmonare și diabetul.

Consultul preanestezic, obligatoriu înaintea oricărei intervenții care necesită anestezie, are rolul de a stabili tipul de anestezie potrivit în funcție de istoricul medical individual, de eventualele tratamente pe care le urmează pacientul și de alți factori care pot crește riscul de complicații pe durata anesteziei. 

Riscurile anesteziei includ:

  • Probleme respiratorii, mai ales la persoanele diagnosticate cu apnee;
  • Probleme cognitive la vârstnici și pacienții cu boli precum cele de inimă;
  • Hipertermie malignă, o tulburare genetică ce provoacă o febră potențial fatală.

Ce timp de așteptare este recomandat între operații

Sunt situații în care pacienții au nevoie de intervenții chirurgicale într-o perioadă scurtă de timp, ca în cazul unor traumatisme multiple care implică fracturi și leziuni de organe sau în caz de arsuri care necesită multiple grefe de piele ce nu pot fi amânate.

Pe de altă parte, sunt și situații în care intervențiile chirurgicale pot fi amânate astfel încât să nu fie realizate la intervale prea scurte de timp. Așteptarea poate ajuta la limitarea complicațiilor și la îmbunătățirea recuperării. 

Dacă amânarea operațiilor poate fi posibilă, medicii recomandă de obicei o perioadă de așteptare de 6-12 săptămâni între două intervenții chirurgicale. De asemenea, pot stabili un interval în care pacienții trebuie să renunțe la fumat (care crește riscul de complicații), să piardă în greutate sau să se pregătească altfel.

Pentru a prezice riscurile de complicații în timpul operațiilor, unii chirurgi și anesteziști folosesc un scor Apgar chirurgical, similar celui utilizat pentru nou-născuți, scrie VeryWell Health. Aceste complicații pot include:

  • Probleme legate de funcția pulmonară;
  • Probleme cardiace și de circulație sangvină;
  • Scurgeri după o procedură de anastomoză;
  • Infecții ale inciziilor la locul operației;
  • Dereglări metabolice.

Scorul Apgar chirurgical ajută la determinarea celui mai bun timp de așteptare între operații. Un studiu pe 32.555 de persoane care au efectuat intervenții chirurgicale sub anestezie a arătat beneficiile acestui instrument în prezicerea riscurilor.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Cum se operează cu un robot chirurgical. Chirurgul Felix Dobrițoiu a simulat o intervenție la MediCOOL
Cum se operează cu un robot chirurgical. Chirurgul Felix Dobrițoiu a simulat o intervenție la MediCOOL
Cât de sigură e anestezia? Efectele adverse ale anesteziei
Cât de sigură e anestezia? Efectele adverse ale anesteziei
Ce trebuie să știi despre anestezia generală: cum decurge și ce riscuri are
Ce trebuie să știi despre anestezia generală: cum decurge și ce riscuri are
PARTENERI