Antena

Cât de sănătos este laptele. Care sunt beneficiile și riscurile acestui aliment

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 4 noiembrie 2023, 12:25

Laptele este unul dintre alimentele, care stârnesc cele mai multe controverse în ceea ce privește beneficiile conținutului nutritiv și riscurile. Theodor Voiosu, medic gastroenterolog, Horațiu Albu, consilier științific oncologie moleculară și Iulia Panțuru, medic dermatolog, au fost invitații doctorului Mihail Pautov, în a unsprezecea ediție din sezonul cinci MediCOOL. Află cât de sănătos este laptele.

Reclamă

Theodor Voiosu, Horațiu Albu și Iulia Panțuru au discutat despre informațiile privitoare la consumul de lapte, au menționat principalele sale beneficii și au explicat în ce măsură consumul său poate reprezenta un risc pentru sănătate. De asemenea, au subliniat motivele pentru care este important să-ți asculți organismul și simptomele.

Cât de sănătos este laptele

Laptele este un aliment de care oamenii au nevoie încă de la naștere. Marea majoritate îl procesează foarte bine. Acesta susține starea de sănătate. Pe măsură ce înaintează în vârstă, o parte dintre aceștia, populația caucaziană în mod deosebit, pierde din capacitatea de a procesa cantități mai mari de lapte. În cazuri foarte rare, pacienții pot dezvolta simptome, cum ar fi: durere abdominală, balonare, scaune diareice sau disconfort digestiv, după ce consumă cantități mai mari de lapte. Acestea indică intoleranță la lactoză. În general, laptele nu cauzează niciun simptom dacă nu ești intolerant.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

,,Mulți pacienți poartă o etichetă falsă a acestui fenomen. Puține persoane suferă cu adevărat de simptome digestive pentru că nu pot procesa cum trebuie lactoza, un element al laptelui, laptele fiind un produs foarte complex, nu este doar acest zahăr.”

– Theodor Voiosu, medic gastroenterolog

,,Sunt convins că  laptele este nutritiv. Istoria ne arată acest lucru. Am putea spune că până la 15% din caloriile europenilor vin din lapte și lactate, majoritatea lapte de vacă. Ar fi ușor să-l scoatem din diverse considerente. Întrebarea ar fi: cu ce-l înlocuim?”

– Horațiu Albu, consilier științific oncologie moleculară
Reclamă

,,Am stabilit că laptele nu duce la această secreție de mucus gastrointestinal în exces.”

– Mihail Pautov, medic chirurg

-Este adevărat că laptele provoacă probleme cu tenul, mai precis acnee? Cum putem să combatem această problemă?
-Acneea este o boală multifactorială. La baza acesteia stau mai mulți factori: genetici, hormonali și de dietă. În acest caz, într-adevăr, dacă suferi de o acnee pe care o moștenești din familie sau din alte cauze cum ar fi sindromul ovarelor polichistice, consumul de lapte poate să o agraveze. Există foarte multe studii, metaanalize complexe care arată o legătură directă între severitatea acneei și consumul de lapte.

Dacă vrei să știi cât de sănătos este laptele, gândește-te că pentru ca acesta să înrăutățească simptomele, condiția este ca acneea să se manifeste deja. Laptele în sine nu cauzează acnee, dar dacă se întrunesc mai multe condiții: hormonale, genetice, inflamatorii, uneori emoționale, atunci laptele devine un factor agravant al acesteia. Se recomandă ca pacienții cu acnee să ia o pauză de la consumul de lapte, nu neapărat de la lactate. Laptele nu cauzează acnee, dar o agravează.

Reclamă

În ce măsură laptele poate cauza cancer

În momentul de față, referitor la populația europeană, nu există niciun fel de cancer în urma consumului de lapte. Laptele nu conduce la apariția cancerului. Există foarte multe lucrări științifice pe această temă.

Dacă te întrebi cât de sănătos este laptele, ia în considerare carcinogeneza, care înseamnă transformarea unei celule normale în celulă canceroasă. Multe dintre aceste lucrări științifice iau în considerare rata generală de carcinogeneză. Spre exemplu, acestea examinează tipurile de cancer cele mai frecvente, a căror totalitate conduc până la 80-85% dintre cancere. Astfel, consumul de lactate nu duce la o creștere generală a carcinogenezei.

Consumul de lactate nu influențează riscul de a dezvolta cancer pulmonar, cancerul cu numărul cel mai mare de bolnavi în Europa, și nu influențează riscul de cancer gastric. Consumul de lactate poate scădea riscul de cancer al colonului și rectului. La persoanele europene, doar cancerul prostatic este corelat cu creșterea consumului de lactate. Practic, laptele nu cauzează cancer în cazul populațiilor europene.

,,Am avut niște migrene foarte severe care s-au remis după ce am exclus din alimentație laptele, în urma unui test. Le recomand pacienților mei, în general, indiferent cu ce problemă vin la mine, dacă simt că un lucru nu le face bine, indiferent că scrie pe o foaie de-a noastră că-i pozitiv sau negativ la test, să-și asculte corpul și să facă ceea ce simt că-i bine. Am ales să exclud laptele și acum mă simt mult mai bine. Indiferent că mă simt mai bine cu adevărat sau datorită efectului placebo, aleg să fac ceea ce corpul meu îmi semnalizează. Dacă ne ascultăm corpul: cu ce mâncăm, cu cât dormim, cu cine vorbim, cu cine ne petrecem timpul, va rămâne sănătos pe termen lung. În momentul în care ne ascultăm corpul, cred că primim toate informațiile de la acesta înainte de toate testele. Sigur, dacă sunt susținute și de teste, avem cu totul altă abordare. ”

– Iulia Panțuru, medic dermatolog

Ai aici toate edițiile sezonului 5 MediCOOL, emisiune difuzată de Antena 1 și disponibilă online exclusiv în AntenaPLAY.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
articol cu video
Când este normal să cadă părul și cât de mult păr e normal să cadă într-o zi
Când este normal să cadă părul și cât de mult păr e normal să cadă într-o zi
Când este normal să cadă părul și cât de mult păr e normal să cadă într-o zi
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
articol cu video
Ce trebuie să facem pentru a preveni deshidratarea în zilele de vară
Ce trebuie să facem pentru a preveni deshidratarea în zilele de vară
Ce trebuie să facem pentru a preveni deshidratarea în zilele de vară
Reclamă
PARTENERI
Chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi
Rețete Fel De Fel
Chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi
Aceste chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi sunt o gustare simplă, hrănitoare și extrem de versatilă. Pot fi servite ca gustare, fel principal, garnitură sau aperitiv. Sunt perfecte atât calde cât și reci, și pot fi gătite la tigaie, în cuptor sau chiar la air fryer. Aceste chiftele sunt ca o îmbrățișare caldă de vară. Pe cât de umile sunt ingredientele, pe atât de surprinzătoare este savoarea lor când sunt combinate cu grijă. La prima vedere par modeste, dar odată ce le muști, dezvăluie o textură fină și parfumată. Este o armonie între dulceața discretă a morcovului, suculența dovlecelului și finețea cartofului. Tot din categoria chiftelelor de legume mai poți încerca de pe blog și rețeta de chiftele de spanac cu pâine și parmezan, în sos de unt. Sunt delicate și pline de arome fine, fiind ideale ca aperitiv sau fel principal. Sosul de unt adaugă o textură cremoasă și un gust bogat care completează perfect savoarea chiftelelor. Sau poate te inspiră și rețeta de chiftele de dovlecei cu couscous. Sunt o opțiune delicioasă și sănătoasă, perfectă pentru un prânz sau cină ușoară. Chiftelele sunt crocante la exterior și moi în interior, având o textură plăcută și un gust bogat datorită combinației de dovlecei și couscous. Despre ingredientele din chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi Cartoful este baza solidă, care leagă totul și oferă o structură cremoasă în interior. Fie că este folosit fiert sau crud, el aduce o densitate moale, care contrastează cu crustă rumenă de la exterior. Este acel ingredient de bază care permite celorlalte arome să strălucească. Dovlecelul, blând și delicat, are rolul de a lumina compoziția. Dă suculență, prospețime și o notă vegetală subtilă. Atunci când este bine scurs și amestecat în chiftele, adaugă un ton umed și catifelat, care face ca fiecare mușcătură să se topească în gură. Morcovul, pe de altă parte, aduce o notă dulceagă naturală și o culoare caldă, portocalie. Acesta face ca interiorul chiftelelor să fie nu doar gustos, ci și plăcut privirii. E firul dulce care echilibrează gustul neutru al cartofului și pe cel vegetal al dovlecelului. Când sunt prăjite sau coapte, chiftelele capătă o crustă aurie, crocantă, care foșnește ușor sub dinți. Interiorul rămâne moale, dar nu cleios, ci aerat și bine legat, fără a fi greu. Din loc în loc, întâlnești câte un fir de morcov sau pătrunjel, care le dă un aer de casă, exact ca în bucătăriile bunicilor. Aroma care iese din cuptor sau din tigaie este inconfundabilă. Simți un miros de legume ușor caramelizate, de verdețuri proaspete, de casă primitoare. Dacă adaugi și un praf de boia sau chimen, devin și mai parfumate, cu o ușoară adiere orientală sau rustică, în funcție de condimente. Urmărește mai jos rețeta detaliată, pentru a prepara și tu așa delicioase chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi.
icon