Sucul de sfeclă roșie este considerat un superaliment. Acesta are un profil nutritiv bogat, căruia i se datorează proprietățile antioxidante și antiinflamatoare. Poate avea o mulțime de întrebuințări culinare și medicinale. Află care sunt beneficiile sucului de sfeclă roșie.
Sfecla reprezintă o sursă importantă de: acid folic, potasiu, vitamina C, antioxidanți, nitrați, fibre și alți carbohidrați. Sucul de sfeclă poate crește rezistența la efort fizic, poate îmbunătăți fluxul de sânge și poate contribui la scăderea tensiunii arteriale.
Beneficiile sucului de sfeclă roșie
Sfecla este bogată în substanțe chimice naturale numite nitrați, potrivit WebMD. Printr-o reacție în lanț, corpul schimbă nitrații în oxid nitric, care ajută la menținerea unui echilibru al fluxului sanguin și al tensiunii arteriale.
Culoarea sfeclei indică tipurile specifice de fitonutrienți conținuți, iar acești compuși pot aduce o serie de beneficii pentru sănătate. În funcție de culoare, proprietățile sfeclei pot varia. Aceasta poate fi: roșie, galbenă sau cu o pulpă dungată.
Poate îmbunătăți digestia
Sfecla ajută la evitarea afecțiunilor digestive, precum: diverticulita, boala inflamatorie intestinală, constipația și hemoroizii. Sucul său poate îmbunătăți digestia și poate ameliora simptomele anumitor boli digestive.
În plus, sfecla este un aliment bogat în fibre insolubile. Acestea nu pot fi descompuse și digerate. Din acest motiv, organismul le elimină așa cum le ingerează. Deoarece fibrele insolubile nu se dizolvă în apă ele adaugă volum scaunului și contribuie la susținerea mișcărilor intestinale regulate prevenind astfel constipația.
Poate susține sănătatea creierului
Printre beneficiile sucului de sfeclă roșie se numără sprijinirea sănătății creierului. Nitrații din sfeclă pot îmbunătăți funcțiile creierului prin susținerea dilatării vaselor de sânge și prin creșterea fluxului de sânge către creier. Sfecla îmbunătățește fluxul de sânge către lobul frontal, o zonă asociată cu funcții ale gândirii, cum ar fi luarea deciziilor și memoria de lucru.
Poate susține sănătatea cardiovasculară
Sfecla are un conținut ridicat de nitrați alimentari, conform Clean Eating Kitchen. Organismul transformă acești nitrați în oxid nitric, o moleculă esențială, cu rol de vasodilatator. Aceasta semnalează vaselor de sânge să se relaxeze și să se lărgească. Astfel, crește fluxul sanguin și asigură că oxigenul, globulele roșii și nutrienții se transportă în mod eficient către toate celulele din organism.
Te poate ajuta să scapi de kilogramele în plus
Sucul de sfeclă crește producția de oxid nitric ceea ce poate duce la îmbunătățirea rezistenței la efort fizic, a performanței și recuperării după efort. Astfel te poate ajuta să faci mai multă mișcare, care asociată cu o dietă sănătoasă și echilibrată te poate ajuta să scapi de kilogramele în plus. Fibrele insolubile oferă senzație de sațietate, ceea ce are un rol important în gestionarea unei greutăți optime.
Poate reduce inflamația cronică
Sfecla are capacitatea de a diminua inflamația datorită conținutului său ridicat de antioxidanti. Reducerea inflamației cronice se numără printre beneficiile sucului de sfeclă roșie. Sfecla poate contribui la prevenirea inflamației cronice datorită pigmenților săi naturali numiți betalaine. Inflamația reprezintă un răspuns imunitar sănătos, însă inflamația cronică poate avea consecințe grave. Se asociază cu afecțiuni precum: boli hepatice, cancer, boli de inimă și obezitate. În plus, capsulele cu betalaină din extract de sfeclă ar putea fi utile în tratarea durerii și disconfortului asociate cu osteoartrita.
Poate crește performanța sportivă
Circulația mai bună a sângelui, a oxigenului și a nutrienților în corp contribuie la: obținerea performanței atletice, întărirea mușchilor, îmbunătățirea rezistenței și creșterea nivelului de energie. Sucul de sfeclă poate ameliora epuizarea din timpul antrenamentelor.
Poate echilibra nivelurile de zahăr din sânge
Pulberea de sfeclă este bogată în compuși fitochimici. O parte dintre aceste substanțe fitochimice pot fi utile în echilibrarea nivelului de glucoză din sânge. Beneficiile sucului de sfeclă roșie te pot ajuta să-ți reglezi nivelurile de zahăr din sânge.
Poate reduce tensiunea arterială
Sfecla poate reduce în mod semnificativ nivelul tensiunii arteriale. Cel mai mare impact îl poate avea asupra tensiunii arteriale sistolice, presiunea exercitată atunci când inima se contractă. Acest beneficiu s-ar putea datora conținutului bogat în nitrați alimentari.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.