Secara este o cereală importantă, care se folosește în multe bucătării ale lumii pentru prepararea rețetelor de gătit și a anumitor băuturi. Aceasta se înrudește cu orzul și grâul și poate contribui la susținerea sănătății generale. Află care sunt beneficiile consumului de secară.
Făina de secară conține concentrații ridicate de substanțe nutritive precum: fibre, calciu, fier, magneziu, potasiu, zinc, fosfor, proteine, vitamina B2 (riboflavină), vitamina B3 (niacină), vitamina B6 (piridoxină), vitamina E, vitamina K și puține grăsimi saturate.
Beneficiile consumului de secară
Fibrele reprezintă majoritatea nutrienților prezenți în secară, conform Stylecraze. Acestea pot susține pierderea în greutate, pot reduce inflamația cauzată de sindromul metabolic și pot ajuta la prevenirea mai multor forme de cancer. Iar antioxidanții săi pot combate efectele nocive ale radicalilor liberi și pot lupta împotriva procesului de îmbătrânire.
În general, secara se folosește ca ingredient pentru a prepara diverse alimente precum: pâine, terci, biscuiți, plăcintă, brioșe sau paste. De asemenea, se poate utiliza pentru a obține băuturi alcoolice, cum ar fi whiskey sau vodka.
Reduce riscul de a dezvolta diabet
Pâinea și fulgii de secară pot contribui la menținerea nivelului de glucoză din sânge. Produsele din secară pot induce răspunsurile hormonale la persoanele cu diabet. În plus, pâinea integrală de secară îmbunătățește o parte din factorii metabolici ai diabeticilor și poate reduce riscul de a dezvolta diabet de tip 2.
Întărește oasele și dinții
Beneficiile consumului de secară includ o sursă importantă de: calciu, magneziu și mangan. În plus, conține concentrații semnificative de fosfor. Toate aceste minerale contribuie la întărirea oaselor și a dinților pentru a le asigura sănătatea.
Mai mult, secara conține printre cele mai mari concentrații de fitați. Aceștia reprezintă substanțe care leagă calciul și alte minerale din organism. Astfel, pot ajuta la absorbția lor în intestinul subțire.
Susține procesul de slăbire
Pâinea și făina obținute din secară oferă senzație de sațietate pe termen lung. De aceea îți suprimă pofta de mâncare și îți opresc senzația de foame. Astfel, îți controlează greutatea și te pot ajuta să scapi de grăsimea corporală.
Previne afecțiunile inimii
Cerealele integrale au efecte benefice asupra sănătății inimii, fiind printre beneficiile consumului de secară. Acestea au un conținut ridicat de fibre, care ajută la scăderea nivelului de colesterol din sânge și la reducerea riscului de apariție a bolilor de inimă. În plus, asigură un conținut ridicat de magneziu, un mineral care reduce tensiunea arterială și ajută la prevenirea atacurilor de cord. Mai mult, fibrele prezente în secară ar putea preveni blocajele arteriale.
Poate preveni cancerul
Pâinea de secară conține un compus numit benzoxazinoid, care suprimă răspândirea cancerului de prostată, potrivit Organic Facts. Fibrele și compușii bioactivi din secară au proprietăți anticancerigene și antioxidante. De aceea pot oferi protecție împotriva cancerului de sân.
Susține sănătatea digestivă
Datorită conținutului său ridicat de fibre, beneficiile consumului de secară includ îmbunătățirea sănătății digestive. De asemenea, fibrele ajută la eliminarea toxinelor. Astfel, secara susține o digestie corectă și tratează constipația. În plus, secara reprezintă un prebiotic eficient. Aceasta crește nivelul bacteriilor bune din intestine.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.