Progesteronul este un hormon sexual feminin cu rol esențial pentru fertilitate și sarcină. Când nivelul lui în organism scade, șansele de concepție ale femeii scad. Află prin ce simptome își face simțită prezența un deficit de progesteron în organism.
Progesteronul este un hormon produs în principal în corpul luteal sau corpul galben, o structură care rămâne în urmă în ovar după eliberarea unui ovul în timpul ovulației. În sarcină, acest hormon este produs și de placentă. Glandele suprarenale produc și ele progesteron în cantități mici.
Deși este cunoscut ca hormon sexual feminin, progesteronul este prezent și în corpul bărbaților în cantități mai mici. Cu toate acestea, rolul său în organismul masculin nu este clar.
Din ce cauze poate apărea un deficit de progesteron
Există multe motive pentru care nivelul progesteronului poate scădea. Conform centrului medical academic Cleveland Clinic, din SUA, cele mai comune cauze sunt:
- anovulația (lipsa ovulației);
- sindromul ovarelor polichistice, care cauzează absența menstruației și dereglări de ovulație;
- stresul excesiv, prin cortizolul sintetizat, care interferează cu sinteza progesteronului;
- hipotiroidismul sau „tiroida leneșă”, care nu produce suficienți hormoni tiroidieni;
- hiperprolactinemia, o afecțiune în care organismul produce prea multă prolactină, hormonul responsabil pentru lactație. Prolactina interferează cu hormoni sexuali precum progesteronul;
- colesterolul scăzut. Organismul are nevoie de colesterol pentru a produce hormoni steroizi precum progesteronul;
- perimenopauza, perioada imediat anterioară menopauzei în care scade nivelul mai multor hormoni;
- exercițiile fizice excesive sau dietele foarte restrictive, prin creșterea nivelului de stres asupra organismului (și de cortizol) sau prin deficite nutriționale care afectează sinteza hormonilor.
6 semne că ai deficit de progesteron
Progesteronul este unul dintre cei doi hormoni sexuali esențiali pentru sănătatea reproductivă a femeilor. Hormonul său „pereche” este estrogenul. Ambii sunt la fel de importanți și funcționează cel mai bine când sunt în echilibru unul cu celălalt.
Un deficit de progesteron poate afecta organismul în mai multe moduri și poate cauza simptome neplăcute. La femeile care nu sunt însărcinate, semnele și simptomele unui nivel scăzut de progesteron includ:
1. Menstruații neregulate
Împreună cu estrogenul, progesteronul reglează ciclul menstrual. Nivelul lui crește după ovulație și rămâne ridicat până la menstruație. Dacă fertilizarea ovulului eliberat de ovar nu are loc, corpul luteal se dezintegrează, nivelul progesteronului scade și va avea loc menstruația. Dacă fertilizarea ovulului și implantarea lui în peretele uterin au loc, corpul luteal se menține, iar nivelul progesteronului va rămâne ridicat pentru a susține sarcina.
Totodată, progesteronul reglează fluxul menstrual, astfel încât să nu fie nici prea abundent, nici prea ușor. Dacă ai menstruații foarte abundente, de vină poate fi un deficit de progesteron.
2. Probleme de fertilitate
Progesteronul pregătește uterul pentru implantarea unui ovul fertilizat prin stimularea creșterii mucoasei uterine (endometrului). Dacă mucoasa uterină nu este îngroșată, ea nu va fi suficient de pregătită pentru implantarea ovulului fertilizat. În consecință, menținerea unei sarcini timpurii devine dificilă în absența unui mediu uterin propice dezvoltării ovulului fertilizat.
Nivelul scăzut de progesteron poate fi asociat și cu anovulația (lipsa ovulației), care afectează, de asemenea, șansele de concepție. Atunci când ovulația este neregulată sau absentă, cantitatea de progesteron din organism va fi insuficientă pentru a susține o sarcină.
3. Dureri de cap
Progesteronul are un efect calmant și relaxant asupra sistemului nervos. Deficitul acestuia poate afecta sensibilitatea la durere și funcția vasculară, ceea ce poate influența apariția durerilor de cap.
Durerile de cap apar adesea ca parte a sindromului premenstrual. Deficitul de progesteron sau un dezechilibru între progesteron și estrogen poate crește severitatea lor.
4. Schimbări de dispoziție
Progesteronul are un efect calmant asupra sistemului nervos. Acest hormon atenuează anxietatea și te ajută să gestionezi mai eficient stresul.
Când există un deficit de progesteron, poți deveni mai irascibilă, anxioasă, nervoasă, obosită sau deprimată. Așa se explică de ce în perioada premenstruală, când nivelul progesteronului este scăzut, femeile se confruntă cu schimbări de dispoziție.
5. Balonare și creștere în greutate
Progesteronul ajută la menținerea echilibrului hidric în organism. El are un efect diuretic, contribuind la eliminarea excesului de apă din țesuturi. Când în organism există un deficit de progesteron, se produce retenție de apă în țesuturi. Aceasta poate fi observată pe cântar printr-o creștere în greutate și resimțită sub forma unei senzații de balonare. Așa se explică prezența acestor simptome în perioada care precede menstruația.
Progesteronul influențează, de asmenea, metabolismul și depozitarea grăsimilor în organism. Când apare un deficit de progesteron sau un dezechilibru între progesteron și estrogen, metabolizarea și depozitarea grăsimilor se modifică, ceea ce poate duce la creșterea în greutate.
6. Probleme de somn
Nivelul scăzut al hormonului progesteron poate cauza o serie de tulburări ale somnului, incluzând insomnie, apnee în somn și transpirații nocturne, conform National Sleep Foundation, organizație americană care oferă informații de specialitate cu privire la problemele de somn. Aceste probleme sunt frecvent întâlnite la femeile care au ajuns la menopauză, atunci când ovulația nu se mai produce și nivelul progesteronului scade.
Cercetările arată că acest hormon are efecte benefice asupra somnului. El induce o stare de relaxare și somnolență și, totodată, reduce anxietatea și stresul, ceea ce facilitează adormirea și somnul odihnitor.
Ce efecte are un deficit de progesteron asupra estrogenului
Dacă nu ai suficient progesteron în organism, estrogenul poate deveni hormonul dominant. Când nivelul estrogenului este crescut, te poți confrunta cu următoarele simptome:
- creștere în greutate;
- depresie;
- sângerări menstruale abundente;
- scăderea libidoului;
- probleme ale vezicii biliare cum ar fi calculii biliari și colecistita (inflamație a vezicii biliare).
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.