Antena

Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 19 februarie 2025, 07:21

Dintre cele trei tipuri de virusuri gripale care infectează oamenii, două provoacă epidemii sezoniere, iar unul are potențialul de a declanșa pandemii. Simptomele pe care le provoacă variază de la ușoare până la grave, cu potențial fatal. Citește prin ce se deosebesc tipurile de gripă A, B și C. 

Reclamă

Tipurile de gripă A, B și C sunt cele care infectează oamenii. Există și un tip de gripă descoperit mai recent, numit gripă D, care nu reprezintă o amenințare pentru sănătatea umană. El infectează bovinele și, într-o măsură mai mică, porcii, dar nu există cazuri confirmate de infectare umană. Totuși, gripa D se studiază pentru a urmări dacă ar putea suferi mutații care să permită transmiterea la oameni.

Tipurile de gripă A B și C

Gripa este cauzată de mai multe virusuri din familia Influenza care au trăsături comune, cum ar fi structura virală, modul de transmitere și simptomele de bază. Totuși, între ele există și câteva diferențe importante. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În fiecare an, se înregistrează aproximativ un miliard de cazuri de gripă la nivel mondial, iar între 3 și 5 milioane sunt forme severe. Această infecție respiratorie face până la 650.000 de victime în fiecare an, conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). 

Gripa de tip A

Gripa A este unul dintre cele două tipuri de gripă mai severe și mai răspândite la oameni. Simptomele pe care le provoacă sunt intense și pot include:

Reclamă
  • febră mare;
  • senzații de frisoane;
  • dureri musculare severe;
  • dureri de cap;
  • dureri în gât;
  • vărsături sau diaree, mai ales la copii;
  • stare generală de rău. 

Gripa de tip A poate cauza complicații grave precum pneumonia, bronșita, otita și, rar, miocardita (inflamație a țesutului cardiac) sau encefalita (inflamație cerebrală). 

Virusul gripal A are mai multe subtipuri, în funcție de două proteine aflate pe suprafața virusului: hemaglutinină (H) și neuraminidază (N). Potrivit Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din SUA, există 18 subtipuri de hemaglutinină (numerotate de la H1 la H18) și 11 subtipuri diferite de neuraminidază (N1-N11). Deși pot exista aproape 200 de combinații potențiale de subtipuri ale virusului gripal A, cele mai întâlnite la oameni sunt A(H1N1) și A(H3N2). 

Gripa A este singurul tip de gripă care poate declanșa pandemii. Virusul A infectează atât oamenii, cât și animalele și suferă constant mutații care îi cresc potențialul pandemic. Din cauza acestor mutații, anticorpii dobândiți în urma infectării cu gripă A sau a vaccinării antigripale nu mai pot recunoaște virusul în sezonul următor. Acesta este motivul pentru care compoziția vaccinului antigripal trebuie revizuită în fiecare sezon gripal. 

Reclamă

Gripa de tip B

Gripa B este cel de-al doilea tip de gripă frecvent dintre tipurile de gripă A, B și C și cu manifestări mai severe la oameni. Spre deosebire de gripa A, acest tip de gripă afectează doar oamenii și nu provoacă pandemii. Totuși, gripa B poate declanșa epidemii sezoniere. 

Virusurile gripale B nu se împart în subtipuri, ci în linii. În populație circulă una dintre cele două linii: Yamagata sau Victoria. Și virusul B suferă mutații, dar sunt mai lente decât ale virusului gripal de tip A. Această stabilitate genetică mai mare face ca gripa B să fie mai ușor de controlat prin vaccinarea antigripală. 

Gripa de tip C

Gripa C este mai rară și cea mai ușoară dintre toate tipurile de gripă care afectează oamenii. Virusul care o provoacă nu suferă mutații semnificative, motiv pentru care nu generează nici epidemii, nici pandemii.

Simptomele gripei C sunt mult mai ușoare decât ale gripei A și B, fiind asemănătoare cu cele care apar în răcelile comune:

  • congestie nazală;
  • dureri ușoare în gât;
  • tuse;
  • uneori, febră ușoară.

Gripa C nu produce complicații grave și nu se asociază cu spitalizări sau decese la fel de frecvent ca gripa A sau B.

Acest tip de gripă nu are o sezonalitate precum gripa A și B. Ea poate circula pe tot parcursul anului. Pentru că virusul nu suferă mutații frecvente, sistemul imunitar oferă o protecție de lungă durată după prima infecție. Imunitatea persistă de obicei mai mulți ani, uneori chiar toată viața.

În prezent, nu există vaccinuri specifice împotriva acestui tip de gripă, deoarece nu reprezintă o amenințare majoră pentru sănătatea publică. 

Poți face gripă de mai multe ori în același sezon

Tipurile de gripă A, B și C sunt cauzate de virusuri gripale diferite, fiecare cu propriile caracteristici. Dacă te infectezi cu unul dintre ele, nu înseamnă că vei fi protejat împotriva celuilalt. Deși se întâmplă rar, este posibil să faci atât gripă A, cât și gripă B și C în același sezon. 

De asemenea, pot să circule două subtipuri de gripă A în același sezon. De exemplu, în prima parte a sezonului gripal 2018-2019 a circulat subtipul A(H1N1)pdm09, iar spre sfârșitul lui a devenit dominant subtipul A(H3N2). Imunitatea dobândită prin îmbolnăvire pentru unul dintre subtipurile virusului de tip A nu oferă protecție completă împotriva celuilalt. Deși se întâmplă rar, infectarea cu două subtipuri de gripă A în același sezon nu este exclusă.

Subtipurile de virus A care afectează în mod obișnuit oamenii sunt A(H1N1) și A(H3N2). Unul dintre aceste subtipuri poate începe să circule la începutul sezonului gripal, iar celălalt să apară mai târziu. Se poate, de exemplu, să faci gripă A(H1N1) la începutul sezonului și gripă A(H3N2) mai târziu.

Vaccinarea antigripală este cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei. Vaccinurile tertavalente disponibile în prezent oferă protecție împotriva a două tulpini de gripă A atât A(H1N1), cât și A(H3N2) și împotriva ambelor linii de gripă B (B/Yamagata și B/Victoria). 

Deși vaccinul nu oferă o protecție 100%, deoarece virusurile gripale suferă mutații constant, el reduce semnificativ riscul de infectare și, mai ales, de forme severe de boală, spitalizare și complicații grave.

Care dintre tipurile de gripă este mai grav?

Cea mai periculoasă dintre tipurile de gripă A, B și C este gripa de tip A. Potrivit European Centre for Disease Control (ECDC), gripa A provoacă forme mai severe de boală, iar riscul de complicații este mai mare decât în cazul gripei B. De asemenea, se asociază cu o rată mai mare de mortalitate. 

Gripa A este considerată gravă și din cauza potențialului de a provoca pandemii. Virusul gripal de tip A suferă mutații frecvente și este mai greu de controlat. Toate pandemiile gripale care au afectat omenirea au fost cauzate de virusuri gripale de tip A. 

Pandemia de gripă spaniolă din 1918, gripa Gripa Hong Kong din 1968-1969, pandemia de gripă porcină din 2009, precum și gripa aviară din 2005-2006 au demonstrat că virusurile gripale de tip A sunt capabile să se răspândească rapid și să devină o amenințare pentru sănătatea globală. 

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Cât timp ești contagios la gripă și cât ar trebui să te izolezi
Cât timp ești contagios la gripă și cât ar trebui să te izolezi
Cât timp ești contagios la gripă și cât ar trebui să te izolezi
De ce ne îmbolnăvim mai des iarna. Cum ne afectează temperaturile scăzute 
De ce ne îmbolnăvim mai des iarna. Cum ne afectează temperaturile scăzute 
De ce ne îmbolnăvim mai des iarna. Cum ne afectează temperaturile scăzute 
Cine este mai vulnerabil la complicațiile gripei? Persoanele cu risc crescut de forme severe de boală
Cine este mai vulnerabil la complicațiile gripei? Persoanele cu risc crescut de forme severe de boală
Cine este mai vulnerabil la complicațiile gripei? Persoanele cu risc crescut de forme severe de boală
Reclamă
PARTENERI
icon