De ce este util un screening complet al alunițelor și cum se realizează

Publicat: 6 noiembrie 2024, 08:36

La fiecare trei cazuri de cancer diagnosticate, unul este cancer de piele. Dacă sunt depistate devreme, majoritatea cancerelor de piele se pot trata. Un screening complet al alunițelor se recomandă anual tuturor adulților. Află ce presupune examinarea și cum trebuie să te pregătești pentru ea. 

Există mai multe tipuri de cancer cutanat, iar cel mai rar dintre toate, melanomul, este și cel mai agresiv. El se dezvoltă cel mai adesea din alunițe preexistente sau apare sub forma unor alunițe noi.

În fiecare an, între două și trei milioane de oameni sunt diagnosticați cu cancer de piele, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Cele mai multe alunițe sunt inofensive, dar unele evoluează către către cancer.

Melanomul diagnosticat în stadiile inițiale, înainte de a ajunge în straturile mai profunde ale pielii sau în alte organe și țesturi, are o rată de vindecare foarte mare. Depistarea timpurie ocupă un rol esențial, iar examinarea periodică a alunițelor rămâne cea mai eficientă metodă.

Când ar trebui să faci un screening complet al alunițelor

Orice adult ar trebui să efectueze o examinare anuală a pielii pentru a detecta eventuale modificări ale alunițelor sau apariția unor leziuni noi. Cel mai bun moment pentru a începe screeningul și frecvența cu care ar trebui să-l faci depind de tipul tău specific de piele, de expunerea la soare și de istoricul tău medical, conform medicului dermatolog Paul Benedetto, citat de centrul medical academic Cleveland Clinic, din SUA. 

Examinarea anuală a pielii la dermatolog este recomandată în mod deosebit persoanelor care: 

  • au un istoric de melanom, de alte tipuri de cancer de piele sau de leziuni precanceroase;
  • au o rudă de gradul întâi (părinți, frați, copii) care are sau a avut melanom;
  • au multe alunițe sau un istoric de alunițe atipice sau anormale;
  • au folosit solarul pentru bronzat;
  • au un istoric de arsuri solare cu bășici;
  • au un istoric de expunere intensă și regulată la soare prin activități precum navigația sau prin ocupații în aer liber, cum ar fi grădinăritul sau construcțiile;
  • locuiesc într-o zonă însorită. 

Dacă nu ai făcut niciodată un screening complet al alunițelor, dr. Benedetto spune că tocmai acesta reprezintă un motiv în plus să faci unul.

Cum se efectuează un screening complet al alunițelor

Pentru examinarea alunițelor, medicul dermatolog folosește un aparat numit dermatoscop, care este prevăzut cu o lupă și o sursă de lumină. Spre deosebire de examinarea vizuală obișnuită, dermatoscopul permite observarea mai clară a detaliilor pielii, cum ar fi structura alunițelor, vasele de sânge și alte caracteristici ale leziunilor.

Pentru examinare, ți se va cere să-ți scoți toate hainele și să îmbraci un halat. Apoi, medicul dermatolog va analiza în detaliu pielea, de la scalp și până la tălpile picioarelor. Acesta va examina îndeaproape fiecare aluniță sau leziune în timpul screeningului și va nota orice nereguli. 

Cancerul de piele poate apărea sub forma unor pete, alunițe sau leziuni neregulate. Există trei tipuri principale:

  • carcinom bazocelular;
  • carcinom scuamos;
  • melanom.

Fiecare dintre acestea arată diferit, dar cel mai comun semn de avertizare pentru orice tip de cancer de piele este o modificare pe piele, cum ar fi o excrescență nouă sau schimbarea vizibilă a unei excrescențe sau alunițe existente.

Cum te pregătești pentru examinare

Înainte de consultație, este util să-ți examinezi pielea și să observi orice modificări ale pielii, pete sau alunițe care te îngrijorează. Notează leziunile pentru a nu uita să le menționezi dermatologului. Acesta poate astfel să le acorde o atenție specială în timpul examinării. 

Pentru a facilita examinarea corectă și eficientă a pielii, dr. Benedetto recomandă să faci următoarele înainte de programare:

  • îndepărtează orice machiaj;
  • îndepărtează bandajele, ortezele sau alte lucruri care acoperă pielea;
  • îndepărtează lacul de unghii;
  • lasă-ți părul liber;
  • nu purta bijuterii.

Dacă medicul nu găsește nimic suspect, screeningul nu ar trebui să dureze mai mult de 15 minute. Dacă identifică o leziune care ar putea fi canceroasă sau precanceroasă, își va indica o biopsie a pielii pentru un diagnostic de certitudine.

Biopsia este o procedură simplă, care se poate face pe loc, în cabinetul dermatologului. Acesta va dezinfecta zona de piele pe care se află alunița sau leziunea, o va anestezia local cu o injecție și apoi va folosi o lamă sau un bisturiu pentru a preleva o cantitate mică de țesut din ea. Ulterior, proba va fi examinată în laborator de către un patolog. În timpul biopsiei, în mod normal nu se simte nicio durere, în afară de înțepătura de la anestezie. 

„Dacă alunița se dovedește a fi canceroasă, este posibil să fie necesar să fie complet eliminată sau tratată prin alte metode”, explică dr. Benedetto.

Ce este cartografierea alunițelor

O metodă modernă pentru un screening complet al alunițelor este dermatoscopia digitală. Această procedură permite fotografierea întregului corp pentru a realiza o așa-numită hartă sau cartografiere a alunițelor (mole mapping, în engl.). Imaginile de înaltă rezoluție obținute și informațiile despre alunițe sunt stocate digital într-o bază de date și comparate de-a lungul timpului, la următoarele reevaluări ale aceluiași pacient. 

Cartografierea alunițelor permite medicului să observe orice schimbări ale alunițelor în timp, cum ar fi modificări de formă, culoare sau dimensiune. Investigația este nedureroasă și rapidă, având o durată mai scurtă de 30 de minute de obicei, conform AIM at Melanoma Foundation, organizație internațională dedicată cercetării și dezvoltării de noi tratamente pentru melanom. 

Sistemul digital realizează o analiză dermatoscopică a fiecărei leziuni suspecte și acordă un scor de risc, în paralel cu analiza efectuată de specialistul dermatolog. 

Harta alunițelor se recomandă mai ales persoanelor care au un număr mare de alunițe, un istoric familial de melanom sau piele foarte deschisă la culoare, situații care sunt asociate cu un risc mai mare de cancer de piele.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Cum scapi de cicatricile cheloide. Care sunt opțiunile de tratament
Cum scapi de cicatricile cheloide. Care sunt opțiunile de tratament
Ce declanșează urticaria cronică și cum o poți preveni
Ce declanșează urticaria cronică și cum o poți preveni
Tipuri de cearcăne: prin ce se diferențiază și cum se tratează
Tipuri de cearcăne: prin ce se diferențiază și cum se tratează
PARTENERI