Antena

Ce ascund durerile de cap. Metode de tratament împotriva simptomelor

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 29 aprilie 2024, 13:21

Durerea de cap este un simptom al inflamației acute, pe care îl resimt toți oamenii la un moment dat în timpul vieții. Bogdan Pană, medic neurolog, și Andreea Enache, farmacist, au fost invitații medicului chirurg Mihail Pautov, în episodul 10, din sezonul 6, la MediCOOL. Citește ce ascund durerile de cap.

Reclamă

Bogdan Pană și Andreea Enache au discutat despre simptomele durerii de cap și au precizat cum se stabilește un diagnostic corect. De asemenea, au vorbit despre medicamentele cu care se tratează și au explicat prin ce se diferențiază de alte boli.

Cum se tratează durerile de cap

Durerea de cap poate fi un răspuns al unei inflamații. Acest simptom se întâlnește foarte frecvent. De exemplu, poate indica peste 200 de diagnostice posibile. De obicei, oamenii se prezintă la un neurolog sau la un farmacist pentru a primi un tratament eficient. Acesta se eliberează direct.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

,,Rezolvarea rapidă, în special în migrena acută, este administrarea de antiinflamator nesteroidian: Ibuprofen, Ketonal sau Naproxen. În general, Ibuprofenul este de elecție și majoritatea pacienților îl cunosc. Nu este nevoie de o rețetă.”

– Andreea Enache, farmacist

-Dacă în urma tratamentului cu aceste substanțe, durerea de cap reapare, poate indica o migrenă?
-Pentru a diagnostica o migrenă, se pun 5 întrebări. Dacă te confrunți cu cel puțin 4 dintre aceste simptome, pot sugera că dezvolți o migrenă: dureri de cap frecvente sau puternice, dureri de cap care durează peste 4 ore, expunerea la zgomot sau lumină îți provoacă senzație de greață sau dureri de cap care îți invalidează activitatea fizică sau intelectuală. Astfel, se poate stabili destul de repede un diagnostic.

Reclamă

Când vrei să știi ce ascund durerile de cap, ia în calcul că în timpul migrenei acute, primele medicamente care se pot administra sunt antialgice simple, cum ar fi aspirină sau paracetamol. Este de preferat să fie luate încă de la primele semne, când simți că tocmai s-au dezvoltat. Atunci au cele mai eficiente rezultate.

Pot apărea probleme dacă iei prea des tratamente împotriva durerilor de cap. Dacă le administrezi în peste 15 zile pe lună, inclusiv în cazul antialgicelor simple, acestea își pot pierde din eficiență și durerile de cap pot deveni din ce în ce mai frecvente.

-Te obișnuiești cu migrenele?
-Există un prag de declanșare a migrenei. Acesta variază pe parcursul vieții și poate fi mai crescut sau mai scăzut. Dacă îți administrezi prea des medicamente împotriva acestor simptome, se poate ca acel prag de declanșare a migrenei să scadă.

Reclamă

,,Dacă iau pastile pentru durere, pragul meu de declanșare scade de fapt. Acesta este un motiv în plus, să încercăm să limităm pastilele, fie ele antialgice sau antiinflamatoare pentru a evita scăderea acestui prag, care practic ne face să simțim durerea și mai mult.”

– Mihail Pautov, medic chirurg

Ce ascund durerile de cap

Există situații în care oamenii constată că pastilele pentru dureri de cap nu mai sunt eficiente. În acest caz, farmaciștii îi redirecționează către un medic specialist deoarece simptomele pot indica o migrenă moderată spre severă. În unele studii, s-a dovedit că administrarea de Naproxen nu este foarte eficientă, dacă nu se combină cu Triptan, dar acestea pot fi consumate doar cu prescriere de la un medic.

,,În sinuzită sau în alte tipuri de inflamație e intuitiv și evident că o să te doară capul. Dar în migrenă devine dificil de înțeles ce se întâmplă. În migrenă ai un tip de inflamație aseptică, nu există niciun virus sau bacterie și e autolimitată. În 3 zile trece, doar că nu poți să stai cu acea inflamație 3 zile pentru că se află la nivelul meningelui. În timpul acela suferi de meningită, mai exact de o automeningită într-o migrenă.”

– Bogdan Pană, medic neurolog

,,Apare o meningită, cu toate că nu ai un patogen sau o infecție.”

– Mihail Pautov, medic chirurg

În general, poate fi eficient un antiinflamator dacă te confrunți cu o inflamație la nivelul meningelui, pentru a o combate încă de la primele semne. De aproximativ 5 ani a apărut în lume și de 1 an a apărut și în România, un tratament țintit pentru peptida care cauzează inflamație când se instalează migrena. Din acest motiv, nu mai este necesar să tratezi inflamația în întregime.

Când afli ce ascund durerile de cap, poți să tratezi direct peptida care îți provoacă inflamația din migrenă. Acest tip de medicament nu mai determină cefalee din cauza abuzului medicamentos, mai precis poate fi administrat mai frecvent. Pe măsură ce îl iei mai des, durerile de cap se răresc. Poate fi obținut cu o recomandare de la medicul neurolog.

Ai aici toate edițiile sezonului 6 MediCOOL, emisiune difuzată de Antena 1 și disponibilă online exclusiv în AntenaPLAY.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Sauna umedă sau uscată? Ce beneficii are fiecare din ele
Sauna umedă sau uscată? Ce beneficii are fiecare din ele
Sauna umedă sau uscată? Ce beneficii are fiecare din ele
articol cu video
Tratamentul medicamentos pentru bolile cardiovasculare. Care sunt riscurile administrării fără recomandarea medicului
Tratamentul medicamentos pentru bolile cardiovasculare. Care sunt riscurile administrării fără recomandarea medicului
Tratamentul medicamentos pentru bolile cardiovasculare. Care sunt riscurile administrării fără recomandarea medicului
Reclamă
PARTENERI
icon