Când se scot amigdalele. Factorii care favorizează amigdalita

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 25 mai 2024, 08:11

Operația de scoatere a amigdalelor este un subiect controversat deoarece oamenii nu sunt siguri când și în ce condiții ar trebui să se întâmple. Silviu Oprescu, medic ORL, a fost invitatul medicului chirurg Mihail Pautov, în episodul 13, din sezonul 6, la MediCOOL. Află când se scot amigdalele.

Reclamă

Silviu Oprescu a discutat despre rolul amigdalelor în dezvoltarea copilului, a explicat când și cum se realizează amigdalectomia și a vorbit despre diferențele care apar între procesele de vindecare ale organismelor adulților și copiilor.

Când se scot amigdalele

În mediul online, mai ales pe rețelele sociale, problemele de sănătatea și intervențiile chirurgicale asociate amigdalelor se regăsesc printre cele mai dezbătute subiecte.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În general, amigdalele nu se îndepărtează pe durata puseului acut al infecției. De obicei, se așteaptă până când se depășește momentul acut.

Intervenția de amigdalectomie este indicat să se desfășoare în condiții cât se poate sigure. Astfel, se limitează riscul de sângerare și riscul septic. Intervenția de scoatere a amigdalelor, denumită amigdalectomie se realizează în funcție de indicații. Principala indicație este recurența episoadelor acute de amigdalită.

Reclamă

În situația populației pediatrice se poate aștepta puțin mai mult timp. Până în jurul vârstei de aproximativ 10-14 ani amigdalele îndeplinesc un rol în dezvoltarea imunității. Ele creează limfocite T, care sunt o parte din celulele albe. Celulele albe ajută organismul să lupte împotriva infecțiilor. Dar dacă saturația lor infecțioasă la un moment dat depășește beneficiul pe care îl au, devin un focar de infecție pentru tot organismul. Atunci se recomandă îndepărtarea lor chirurgicală.

După vârsta de 10-14 ani, după pubertate, de obicei, rolul amigdalelor se preia de amigdala linguală, același tip de țesut prezent pe spatele limbii, și de mucoasa jugală, mucoasa de pe interiorul obrajilor. În acel moment, imunitatea este deja pregătită.

Dacă te întrebi când se scot amigdalele, ia în calcul că există o controversă conform căreia consumul de îngheață poate provoca amigdalită. În realitate, consumul de alimente și băuturi reci scade mecanismele de apărare locală, de aceea predispune amigdalele la infecții.

Reclamă

-Ce predispune copiii la amigdalită?
-Copiii merg în colectivitate, nu au imunitatea pregătită, stau în contact apropiat cu alți copii care sunt purtători de germeni, virusuri și bacterii și igiena în primii ani este un puțin mai precară. În aceste condiții, pot dezvolta amigdalită.

Ce implică operația de amigdalită

Operația de îndepărtarea a amigdalelor nu este complicată, însă cu cât organismul înaintează în vârstă apare fibroza. Cu fiecare infecție prin care corpul trece, țesuturile devin mai fibroase, mai cicatriceale și atunci intervenția devine puțin mai dificilă în cazul adulților. Pentru copii intervenția se realizează mai ușor, de aceea vindecarea are loc mai rapid.

Dacă vrei să știi când se scot amigdalele, reține că amigdala este o structură prinsă între doi stâlpi musculari. În timpul intervenției se folosește un depărtător autostatic de gură care ține gura întredeschisă. Se taie amigdala dintre cei doi stâlpi musculari, care determină loja amigdaliană, amigdala fiind delimitată de aceștia printr-o capsulă. Atunci se scoate amigdala. Punctele de sângerare existente intraoperator se cauterizează monopolar.

-În cazul adulților se scot amigdalele?
-Da, se pot scoate amigdalele la adulți, dar indicațiile se modifică. Nu mai este nevoie de 4-5 episoade pe an ca în situația copiilor. Sunt suficiente 2-3 episoade pe an, pe durata a doi ani consecutivi, fiind o indicație din punctul de vedere al recurenței. De asemenea, rămân vizate și alte probleme de sănătate, care impun această indicație, inclusiv: flegmonul periamigdalian, sindromul de apnee în somn sau suspiciunea de proces tumoral.

,,În general, ORL-istul trebuie să spună că urechea se curăță de una singură. Cine ne-a proiectat a făcut conductul auditiv extern, mai exact coridorul de la timpan către exterior, să fie angulat. Secreția de ceară este o secreție naturală de protecție, care apără acest conduct auditiv extern. În momentul în care noi folosim bețișoare de urechi, riscăm să lezăm tegumentul, pielea. Excesul îl curățăm cu colțul prosopului pe baie. În cazul în care secreția este foarte abundentă și se face un dop de ceară, mergem la ORL-ist și îl scoatem.”

– Silviu Oprescu, medic ORL

Ai aici toate edițiile sezonului 6 MediCOOL, emisiune difuzată de Antena 1 și disponibilă online exclusiv în AntenaPLAY.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
articol cu video
Ce probleme de sănătate indică respirația pe gură. Metode de investigație și tratament
Ce probleme de sănătate indică respirația pe gură. Metode de investigație și tratament
Ce probleme de sănătate indică respirația pe gură. Metode de investigație și tratament
Ce este rinita. Tipuri, cauze și tratamente
Ce este rinita. Tipuri, cauze și tratamente
Ce este rinita. Tipuri, cauze și tratamente
Regimul alimentar după operație: ce să mănânci și ce nu
Regimul alimentar după operație: ce să mănânci și ce nu
Regimul alimentar după operație: ce să mănânci și ce nu
Reclamă
PARTENERI
icon