Antena

Substanțele chimice asociate cancerului de sân pot ajunge în alimente. Care sunt rezultatele studiilor

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 4 octombrie 2024, 13:29

Substanțele chimice asociate cancerului de sân pot ajunge în alimente. Un nou studiu arată că 200 dintre acestea se utilizează la fabricarea ambalajelor alimentare și a veselei din plastic. Cercetătorii au descoperit că sunt câteva zeci de astfel de substanțe cancerigene care pot pătrunde în organismul uman.

Reclamă

Dintre substanțele chimice detectate recent în ambalajele alimentare, 40 sunt deja clasificate ca periculoase de către agențiile de reglementare din întreaga lume.

Substanțele chimice asociate cancerului de sân pot ajunge în alimente

Cercetătorii au comparat baza de date Silent Springs care vizează agenții cancerigeni cunoscuți pentru asocierea cu cancerul de sân cu o bază de date care cuprinde substanțele chimice monitorizate când intră în contact cu alimentele pe care le consumă oamenii și lista întocmită de FCChumon, conform CNN.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

FCChumon este o listă cu substanțe chimice. Aceasta le vizează pe cele care intră în contact cu alimentele și care au fost detectate în laptele matern uman, sânge, urină și alte țesuturi. Aceasta a fost creată de Food Packaging Forum.

„Există dovezi puternice că 76 de agenți cancerigeni cunoscuți sau potențiali, care produc cancer la sân, aflate în materialele care intră în contact cu alimentele și achiziționate recent în întreaga lume pot fi găsiți în oameni”, a declarat Jane Muncke, un coautor al studiului, director general și director științific la Food Packaging Forum, o fundație non-profit din Zurich, Elveția.

Reclamă

Silent Spring Institute este o organizație de cercetare științifică. Aceasta evaluează asocierea dintre substanțele chimice, sănătatea femeilor și cancerul de sân. În 2007, a făcut publică o listă cu peste 200 de substanțe chimice care pot cauza tumori mamare la animale.

O actualizare din ianuarie 2024 a identificat 921 de potențiali agenți cancerigeni, potrivit Digi24. Printre aceștia au fost incluse 642 de substanțe chimice care pot stimula producția de estrogen sau progesteron. Acestea sunt considerate factori de risc pentru cancerul de sân.

Consumul de substanțe chimice dăunătoare poate afecta sănătatea

Consumul substanțelor chimice dăunătoare poate crește riscul de a dezvolta mai multe tipuri de cancer. Numărul de cazuri de cancer de sân cu debut precoce la femeile cu vârste sub 50 de ani se mențin în creștere. În acest caz, specialiștii susțin că tendința nu poate fi explicată doar prin acțiunea factorilor genetici. De asemenea, acestea pot crește riscul de cancer de colon în cazul persoanelor tinere.

Reclamă

În urma efectuării studiului, oamenii de știință au stabilit că cea mai mare parte a expunerii la agenți cancerigeni a provenit din plasticele folosite la obținerea ambalajelor alimentare. 89 de potențiale substanțe cancerigene au fost descoperite în compoziția recipientelor din hârtie și carton, conform New York Post.

„Faptul că atât de multe substanțe potențial cancerigene mamare sunt prezente în ambalajele alimentare și pot migra în alimentele noastre este doar un exemplu al numărului mare de substanțe chimice la care suntem expuși în mod inconștient în fiecare zi”, a declarat Jenny Kay, cercetător la Silent Spring. Acesta este unul dintre autorii studiului actualizat din 2024 din jurnalul Frontiers in Toxicology și a variantei publicate în Environmental Health Perspectives.

De asemenea, pentru a-ți proteja sănătatea poți încerca să eviți alimentele care au cel mai mult plastic. În această categorie pot intra: sarea roz de Himalaya, sarea marină, sarea neagră sau orezul.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Expunerea la temperaturi foarte scăzute poate îmbunătăți calitatea somnului. Oamenii de știință au analizat efectele criostimulării

Expunerea la lumină noaptea și expunerea la întuneric ziua pot afecta riscul de mortalitate. Oamenii de știință au evaluat efectele tulburărilor de ritm circadian

Oamenii îmbătrânesc mai rapid la două intervale de timp. Cercetătorii au analizat schimbările moleculare asociate acestui proces

PARTENERI
icon