Smoothie-urile te pot face să iei în greutate. Chiar dacă smoothie-urile pot fi o parte hrănitoare a unei alimentații și te pot ajuta să-ți atingi unele dintre obiectivele de slăbit, în unele situații pot cauza o acumulare de kilograme în plus. Află de ce.
Dacă acorzi atenție ingredientelor pe care le amesteci în smoothie, acest obicei te poate sprijini să obții nivelurile necesare zilnic de proteine, fibre și vitamine. Totodată, te poate ajuta să păstrezi caloriile, grăsimile și nivelul de zahăr adăugat la un nivel redus. Pe de altă parte, smoothie-urile pot deveni rapid nesănătoase dacă nu există un echilibru în ingredientele din compoziție.
Smoothie-urile te pot face să iei în greutate
Smoothie-urile au o mare popularitate deoarece sunt o modalitate simplă de a obține toate substanțele nutritive de care ai nevoie. În același timp, este important să iei în considerare mai multe aspecte pentru a evita o acumulare nedorită de kilograme în plus.
Dacă vrei să afli mai multe informații despre prepararea smoothie-urilor, poți cere sfatul unui nutriționist. Acesta te poate ajuta să-ți organizezi o dietă echilibrată.
Nu conțin suficiente proteine
Unele smoothie-uri nu conțin suficiente proteine. Consumul de proteine te poate ajuta să-ți dezvolți mușchii și să pierzi mai multă grăsime corporală. În plus, îți pot oferi senzație de sațietate pe parcursul zilei, ceea ce te poate face să consumi o cantitate mai redusă de alimente, conform Eat This, Not That.
Nu includ fibre
Dacă te întrebi de ce smoothie-urile te pot face să iei în greutate., poți lua în calcul că o alimentație care include un conținut bogat în fibre poate contribui la prevenirea a numeroase afecțiuni cronice. Acestea pot contribui la reglarea apetitului prin creșterea sațietății și pot avea un rol în îmbunătățirea microbiomului intestinal. Când smoothie-urile nu includ suficiente fibre, acestea pot determina senzație de foame.
Printre cele mai bune surse de fibre pentru smoothie-urile se regăsesc: pere, fasole, fructe de pădure, varză kale, avocado, kiwi, făină de in și semințe de chia.
Consumi smoothie-uri în momente dezavantajoase ale zilei
Organismul are capacitatea de a gestiona zahărul în diferite momente ale zilei. Cu cât ești mai activ, cu atât îl poate procesa și absorbi mai bine. Poate fi util să consumi un smoothie după antrenament, la prânz sau într-o altă perioadă a zilei când ești cel mai activ din punctul de vedere fizic, potrivit Prevention.
Folosești prea multe ingrediente bogate în calorii
Consumul unui număr mai mare de calorii decât arzi pe parcursul zilei te poate face să acumulezi kilograme în plus. Ingredientele care se adaugă de obicei în smoothie-uri, cum ar fi iaurtul cu grăsimi, unturile din nuci, nucile și avocado pot asigura o serie beneficii pentru sănătate. Acestea includ nutrienți, precum: proteine, fibre și grăsimi sănătoase. Totuși, au un număr destul de ridicat de calorii.
Adaugi prea mulți îndulcitori
Când vrei să afli de ce smoothie-urile te pot face să iei în greutate., reține că se întâmplă frecvent ca oamenii să adauge îndulcitori suplimentari la smoothie-uri, mai ales dacă prepari o băutură verde care include o cantitate mare de legume și verdețuri. În general, acestea tind să aibă un gust mai amar. Consumul excesiv al acestor îndulcitori adăugați poate crește numărul de calorii și poate provoca o acumulare de kilograme în plus.
Chiar dacă îndulcitorii naturali precum mierea, siropul de arțar sau nectarul de agave pot părea mai sănătoși decât zahărul rafinat, conțin totuși calorii. Din acest motiv, pot favoriza creșterea în greutate dacă îi consumi în exces.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.