Proprietățile medicinale ale trifoiului roșu. Cum îți poate influența organismul

Publicat: 27 mai 2024, 09:16

Trifoiul roșu este o plantă medicinală utilizată datorită numeroaselor sale proprietăți. Acesta poate aduce beneficii semnificative asupra sănătății organismului. În același timp, pot fi utile în tratarea simptomelor mai multor afecțiuni. Citește despre proprietățile medicinale ale trifoiului roșu.

Trifoiul roșu, denumit științific Trifolium pratense, se încadrează în categoria plantelor perene și are dimensiuni mici. Florile sale au o culoare roz-violet și se folosesc în unele locuri pentru a hrăni animalele deoarece asigură un conținut nutritiv ridicat.

Proprietățile medicinale ale trifoiului roșu

Trifoiul roșu oferă un conținut bogat în: fitosteroli, antioxidanți și compuși antiinflamatori. De cele mai multe ori se consumă sub formă de ceai, care se obține din fierberea frunzelor sale uscate în apă. Deseori, băutura se caracterizează printr-un gust ușor dulce.

De obicei, trifoiul roșu se poate administra în siguranță în cantități mici. În cazul persoanelor sensibile pot apărea efecte adverse, precum: dureri musculare, senzație de greață sau dureri de cap. De asemenea, dacă urmezi un tratament sau vrei să-l consumi pe termen lung se recomandă să ceri consultul unui medic.

Poate îmbunătăți circulația sângelui

Cumarina, o substanță prezentă în trifoiul roșu, poate sprijini și poate stimula circulația sângelui, indiferent de modul în care se administrează. Astfel, proprietățile medicinale ale trifoiului roșu pot preveni hipertensiunea arterială și pot reduce riscul de a dezvolta afecțiuni cronice.

Poate întări sistemul imunitar

Extractele din frunze de trifoi roșu pot oferi o concentrație ridicată de vitamina C și pot fi mai eficiente decât administrarea sub formă de ceai. Vitamina C este un nutrient esențial recunoscut pentru capacitatea de a întări sistemul imunitar și poate ajuta la stimularea producerii de globule albe în sânge.

Poate scădea nivelurile de colesterol din sânge

Nivelurile ridicate de colesterol pot crește în mod semnificativ șansele de apariție a infarctului miocardic și a accidentului vascular cerebral din cauza aterosclerozei. Cercetările au arătat că nivelul de colesterol LDL, mai exact de colesterol rău, poate fi redus prin adăugarea trifoiului roșu în alimentație.

Poate preveni infecțiile

Dacă bei ceai preparat din frunze de trifoi roșu, acest obicei îți poate oferi concentrații semnificative de antioxidanți. Antioxidanții pot neutraliza radicalii liberi, care pot determina boli degenerative și mutații celulare. Trifoiul roșu poate preveni infecțiile virale și bacteriene, conform Organic Facts.

Poate detoxifia organismul

Proprietățile medicinale ale trifoiului roșu pot avea efecte diuretice asupra organismului și pot ajuta la eliminarea toxinelor. Acesta se poate asocia cu creșterea cantității de urină eliminată. În acest mod, poate contribui la eliberarea excesului de apă și grăsimi din corp.

Poate îmbunătăți sănătatea oaselor

Osteoporoza este o afecțiune localizată la nivelul oaselor, care se dezvoltă atunci când densitatea osoasă si masa osoasă scad. Riscul de osteoporoză crește odată cu înaintarea în vârstă, în special în perioada menopauzei, pe măsură ce nivelul de estrogen se reduce. Extractul de trifoi roșu poate avea un impact pozitiv asupra sănătății oaselor deoarece poate îmbunătăți densitatea minerală osoasă, potrivit Very Well Health.

Poate diminua hipertensiunea

Proprietățile medicinale ale trifoiului roșu pot diminua inflamația în întregul organism, în special la nivelul sistemului cardiovascular. Consumul de ceai din trifoi roșu poate reduce în mod considerabil tensiunea arterială. Astfel, poate ajuta la prevenirea bolilor coronariene și poate preveni afecțiunile cardiovasculare.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Proprietățile ceaiului Pu-Erh. Efectele acestei băuturi în organism
Proprietățile ceaiului Pu-Erh. Efectele acestei băuturi în organism
PARTENERI