Copiii au un interes aparte pentru alimentele dulci, colorate și pentru snackuri precum chipsuri din cartofi ori alte alimente procesate. Însă părinții trebuie să intervină și chiar să prevină astfel de situații. Dar și copiii sunt un factor de decizie important.
Lista alimentelor indicate pentru copii. Ce recomandă medicul Mihail Pautov și Carmen Brumă
Medicul Mihail Pautov și Carmen Brumă fac câteva recomandări pentru alimente pe care copiii le pot consuma.
Câțiva copii din audiență au fost invitați să-și aleagă câteva alimente de pe masa lui Carmen Brumă. Daria a ales un castravete și i-a uimit pe Mihail Pautov și pe Carmen Brumă.
„Gândește-te că n-ai fi la televizor acum”, o îndeamnă Carmen. „Ce gustare ai alege tu?”
Astfel, Daria a ales o pungă cu dulciuri.
Deși toți copiii au ales inițial o gustare sănătoasă, legume sau fructe, ori chec, ulterior au ales și o gustare nesănătoasă.
Citește și: Cum se depozitează corect alimentele în frigider. Ce poți face pentru a le decongela corespunzător
„Au ales gustări, cele mai multe dintre ele sănătoase”, explică Carmen Brumă. „Să-ți permiți, să zicem, o gustare care nu e foarte sănătoasă, trebuie să miști mașina. O mașină pe care o ții în parcare ruginește și atunci nu e bine pentru ea.
Avem nevoie să ne mișcăm în mod frecvent, să nu stăm foarte mult în fața calculatorului (…) Dacă facem sport, dacă mergem la joacă, dacă ne plimbăm cu bicicleta, dacă alergăm atunci ne putem permite să mâncăm și gustări mai puțin sănătoase.”
„Voi sunteți copii, corpul vostru compensează acum. Pe la 30-40 de ani nu prea o să mai puteți mânca de-astea fără să se vadă imediat”, le mai spune medicul Mihail Pautov. „E bine să le mănânci înainte de a merge la joacă.”
„Avem o parte de gustări mai puțin sănătoase pe care ni le permitem doar atunci când facem mișcare și aici în zona asta avem gustări sănătoase și mă bucur că voi toți ați ales și acest tip de gustare”, precizează Carmen Brumă.
Citește și: Legume care devin mai sănătoase prin gătire. Cum se prepară corect aceste alimente
Gustările sănătoase constau în batonașe din legume cu sos de iaurt și muștar: „Și avem o gustare sănătoasă cu vitamine, minerale, calciu.”
Copiii i-au dat nota 10, 9 și 9,80 lui Carmen pentru acest tip de gustare.
„Avem fructele, întotdeauna o gustare sănătoasă”, mai spune Carmen Brumă. „V-am adus și varianta de chec fără zahăr, îndulcit cu banană. E un fel de chec cu banane.”
Copiii i-au dat două note de 10 și una de 9,90 pentru acest chec.
Carmen a mai venit și cu o variantă de chec sărat, care poate fi luat și în pachețel la școală: „Cu mai multe tipuri de brânzeturi și cu multe legume. Nu este un chec dulce, e un chec aperitiv.”
„Mi se pare ora potrivită la care aș putea să-l mănânc”, spune băiețelul invitat în platou.
„Un lucru la care trebuie să fiți atenți”, îi sfătuiește medicul Mihail Pautov. „Când vă luați data viitoare astfel de produse, astfel de dulciuri, când intrați în supermarket sau într-o benzinărie și vedeți aceste ambalaje, da, pufarine, în cazul de față, în momentul în care vedeți maimuțoi, vedeți tot felul de dinozaurași, vedeți tot felul de animăluțe (…), animalele exotice sunt făcute să le admirăm (…), dar când ele sunt pe ambalaje, gândiți-vă la următorul lucru: e posibil ca cineva – nu foarte bun – să pună aceste animăluțe (…) tocmai pentru a vă păcăli pe voi, tocmai pentru ca voi să fiți mai tentați să cumpărați astfel de produse!”
„Și știți de ce mai aveți nevoie?” îi înteabă Carmen Brumă. „De accelerație! Ia uitați accelerația! Ca să pornească mașina și să meargă, să fie sănătoasă, avem nevoie de apă!”
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.