Antena

Ce este torticolis. Cum poți identifica mușchii afectați și ce poți face pentru a-i trata

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 10 decembrie 2024, 07:46

Torticolisul este o contractură nedorită a mușchilor, care poate afecta desfășurarea activităților zilnice. Alin Burileanu, kinetoterapeut, a fost invitatul doctorului Mihail Pautov, în episodul 12, din sezonul 7, la MediCOOL. Află ce este torticolis.

Reclamă

Alin Burileanu a prezentat care sunt cele două tipuri de torticolis, a explicat ce mușchi afectează, a exemplificat cum le poți deosebi și a oferit câteva sfaturi pentru a le gestiona acasă. Cu ajutorul unui model anatomic BioMap au arătat cum funcționează mușchii spatelui.

Ce este torticolis

Atunci când suferi de torticolis, este indicat să eviți mișcările bruște deoarece tocmai acestea îl provoacă. Dacă faci o mișcare bruscă pentru a-ți așeza mușchiul afectat, corpul poate suferi mai multe simptome neplăcute. Chiar dacă în acel moment ai o stare mai bună, cercul vicios va face ca a doua zi, să se simtă o durere mai puternică în zonă.

,,Putem să ne dăm seama că un om are torticolis pentru că se mișcă doar cu tot corpul și nu-și folosește gâtul.”

– Mihail Pautov, medic specialist

Există multe mituri despre tratarea torticolisului care nu sunt adevărate. În general, este important să se identifice cauza înainte de a stabili un tratament. Torticolisul poate apărea din două cauze: poate fi anterior, respectiv posterior. Aceasta înseamnă că atunci când îl produce un mușchi din față, masarea spatelui nu are efecte, deoarece acea zonă nu este afectată.

De asemenea, torticolisul poate apărea din mai multe motive, inclusiv din cauza dormitului într-o poziție greșită. Aceasta se poate dezvolta inclusiv atunci când nu-ți alegi corect perna.

Cum identifici tipul de torticolis

Dacă te întrebi ce este torticolis, gândește-te că atunci când acorzi atenție poziției capului și privirii poți identifica mușchiul unde a apărut. Când capul este înclinat pe o parte, dar privirea rămâne spre partea opusă este produs de mușchiul sternocleidomastoidian, care are o inserție occipitală și una pe claviculă. Aceasta înseamnă că este un mușchi posterior care se inseră anterior. Când ia un punct fix în claviculă, trage capul pe o parte.

Un pacient care suferă de un torticolis de cauză anterioară, peste o lună, poate să sufere un torticolis de cauză posterioară. În acest caz, acel torticolis este provocat de o musculatură profundă de sub mușchiul trapez și care se numește musculatură suboccipitală.

La baza gâtului, sunt opt mușchi occipitali, câte patru pe fiecare parte. Unul din suboccipitali poate face ca gâtul să se blocheze cu capul și cu privirea pe aceeași parte. Acel pacient poate fi tratat prin aplicarea unei creme antiinflamatoare și termoterapie în zona posterioară, indiferent dacă este rece sau caldă.

,,Sunt foarte mulți care se simt mult mai bine după ce aplică gheață.”

– Alin Burileanu, kinetoterapeut

Practic, torticolisul posterior se manifestă când capul stă într-o parte și privirea în aceeași parte. Când capul stă întors într-o parte și privirea în partea opusă este torticolis anterior. Astfel, poți stabili în ce zonă să aplici acea cremă antiinflamatorie.

După ce afli ce este torticolis, reține că-l poți gestiona acasă cu câteva metode simple. În primul rând, se recomandă ca poziția să fie comodă. Capul arată poziția, dar de fapt, problema se localizează la coloana vertebrală. Indiferent dacă torticolisul este anterior sau posterior, zona cervicală care în mod normal are o curbură lordotică, devine cifotică.

,,Atunci scopul principal ca să eliberezi o inserție musculară înțepenită aici sau o ramură a nervului spinal este să redai extensia.”

– Alin Burileanu, kinetoterapeut

Ai aici toate edițiile sezonului 7 MediCOOL, emisiune difuzată de Antena 1 și disponibilă online exclusiv în AntenaPLAY.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cauze ale infecțiilor cutanate. Ce simptome pot avea
Cauze ale infecțiilor cutanate. Ce simptome pot avea
Cauze ale infecțiilor cutanate. Ce simptome pot avea
Alimente care pot provoca arsuri la stomac. Ce poate declanșa acest simptom digestiv
Alimente care pot provoca arsuri la stomac. Ce poate declanșa acest simptom digestiv
Alimente care pot provoca arsuri la stomac. Ce poate declanșa acest simptom digestiv
Reclamă
PARTENERI
Ardei umpluți cu orez prăjit și edamame – rețetă rapidă și gustoasă
Rețete Fel De Fel
Ardei umpluți cu orez prăjit și edamame – rețetă rapidă și gustoasă
Acești ardei umpluți pot fi serviți ca fel principal, fără să mai ai nevoie de o garnitură complicată. Dacă vrei să completezi masa, oferă-i alături de o salată de castraveți, broccoli la abur sau fasole verde coaptă. Ardei umpluți cu orez prăjit și edamame – Descriere Ardeii trebuie copți puțin înainte de a fi umpluți. Această etapă este importantă deoarece le permite să înceapă să se înmoaie fără ca umplutura de orez să fie gătită excesiv. După aproximativ 15 minute la cuptor, ardeii devin suficient de fragezi pentru a primi umplutura, iar apoi mai au nevoie de încă 10-15 minute pentru a se găti complet. Pentru această rețetă, alege ardei grași de dimensiuni apropiate, astfel încât să se coacă uniform. Poți folosi ardei roșii, galbeni, portocalii sau verzi ori o combinație de mai multe culori. Ardeii roșii, galbeni și portocalii au un gust mai dulce. Cei verzi sunt mai puțin dulci și au o aromă mai intensă. Sosul de soia, uleiul de susan, usturoiul și sosul de usturoi cu chili dau umpluturii un gust intens, ușor picant și foarte aromat. Dacă preferi preparatele mai puțin iuți, redu cantitatea de sos de chili sau elimin-o complet. Pentru un plus de prospețime, adaugă la final ceapă verde proaspătă și câteva semințe de susan. Edamamele sunt un ingredient important. Acestea adaugă proteine vegetale și fibre, transformând orezul prăjit într-o umplutură mai consistentă. Preparatul poate rămâne complet vegetarian și vegan. Dar îl poți adapta foarte ușor dacă vrei să incluzi și o sursă suplimentară de proteine. Poți adăuga pui gătit, creveți sau tofu sfărâmat, fără să exagerezi cu cantitatea pentru a păstra suficient spațiu pentru umplutură.
icon