Perioada de tranziție care precede instalarea menopauzei este cunoscută ca perimenopauză și poate începe cu mulți ani înainte de oprirea definitivă a menstruației. Află cât durează perimenopauza, cum se manifestă și ce tratamente sunt recomandate pentru a tolera mai ușor simptomele.
Menopauza este o etapă naturală din viața oricărei femei care marchează sfârșitul anilor fertili. Conform definiției medicale, se poate vorbi despre menopauză atunci când o femeie nu a mai avut menstruație timp de 12 luni consecutive.
Vârsta medie la care se instalează menopauza este de 52 de ani, dar ea variază mult de la o femeie la alta, fiind influențată de factori precum genetica, starea generală de sănătate, numărul de sarcini și stilul de viață. Fumatul, de exemplu, poate induce menopauza cu unul-doi ani mai devreme. Greutatea corporală poate, de asemenea, să influențeze vârsta la care debutează menopauza. Femeile subponderale pot intra mai devreme în această etapă, în timp ce excesul ponderal amână menopauza.
Ce este perimenopauza
Perioada care precede menopauza este numită perimenopauză și începe în jurul vârstei de 40 de ani, dar unele femei observă câteva schimbări în organism chiar de la 35 de ani. Durata medie a acestei perioade de tranziție către menopauză este de 3-4 ani, deși poate dura doar câteva luni sau se poate prelungi până la 10 ani, potrivit Harvard Medical School.
Perimenopauza începe cu cicluri menstruale neregulate și încheie la un an după ultima menstruație. Ea este marcată de fluctuații și, în cele din urmă, de scăderea nivelurilor de estrogen și progesteron, principalii hormoni feminini. Majoritatea simptomelor care apar în această etapă sunt consecința scăderii nivelului de estrogen în organism.
Deși ciclul menstrual devine neregulat și imprevizibil în perioada de perimenopauză, pot exista și cicluri în care ovulația are loc. Prin urmare, există în continuare o posibilitate de concepție. Femeile care doresc să evite o sarcină trebuie să folosească metode contraceptive și în perioada de premenopauză, până la instalarea menopauzei.
Diferența dintre premenopauză și perimenopauză
Cei doi termeni sunt folosiți adesea cu același sens, dar există o diferență importantă între ei. Perimenopauza este perioada premergătoare menopauzei, care durează, în medie, 4 ani . În limba greacă, ,,peri” se traduce prin ,,în preajma” sau ,,în jurul”. Perimenopauza este împărțită în două faze:
- perimenopauza timpurie, în care când menstruațiile devin neregulate;
- perimenopauza târzie, când menstruațiile devin mai rare și simptomele sunt mai pronunțate.
Premenopauza se referă la perioada din viața unei femei dintre prima și ultima menstruație, până la instalarea menopauzei. Este o etapă mult mai lungă, care cuprinde întreaga perioadă fertilă a femeilor, inclusiv perimenopauza.
În limbajul comun, nu se face o distincție clară între perimenopauză și premenopauză, dar medicii folosesc termenul de perimenopauză pentru a descrie perioada specifică, de câțiva ani, care precede menopauza. Premenopauza este un termen mai general, care acoperă întreaga perioadă reproductivă a femeilor.
Simptomele de perimenopauză
Perimenopauza se manifestă foarte diferit de la o femeie la alta. Unele au simptome puține și ușoare, în timp ce altele pot experimenta simptome severe, care creează mult disconfort și le afectează calitatea vieții. Manifestările perimenopauzei se suprapun cu schimbările care apar în organism odată cu îmbătrânirea și pot fi dificil de diferențiat.
Perimenopauza se poate manifesta prin:
Menstruații neregulate
Fluctuațiile hormonale din perimenopauză fac ovulația tot mai imprevizibilă. Intervalul de timp dintre menstruații poate deveni mai lung sau mai scurt decât în mod obișnuit, fluxul menstrual înregistrează, de asemenea, modificări. El poate fi mai redus sau mai abundent.
Dacă observi o schimbare persistentă de cel puțin 7 zile a duratei ciclului menstrual, s-ar putea să fii în perimenopauza timpurie, potrivit medicilor Mayo Clinic. Dacă apare o pauză de 60 de zile sau mai mult între menstruații, este posibil să fii în etapa de perimenopauză târzie.
Bufeuri și transpirații nocturne
Deși majoritatea femeilor le asociază cu menopauza, bufeurile apar adesea încă din perioada de perimenopauză. Între 35% și 50% dintre femeile care se află în perioada de tranziție către menopauză experimentează bufeuri. Valurile bruște de căldură, însoțite de transpirație și înroșire, durează 5-10 minute și apar atât noaptea, cât și în timpul zilei.
Bufeurile afectează scalpul, fața, gâtul și pieptul, iar intensitatea lor este variabilă. Unele femei simt doar o ușoară căldură, în timp ce altele ajung să fie complet transpirate. Bufeurile continuă adesea un an sau doi după menopauză, dar pot persista și mai mult de atât.
Uscăciune vaginală
În perimenopauza târzie, nivelurile scăzute de estrogen pot să provoace subțierea și uscarea țesutului vaginal. Estrogenul este responsabil pentru menținerea elasticității țesutului vaginal și pentru producerea de secreții vaginale care mențin lubrifierea.
Uscăciunea vaginală poate cauza mâncărimi și iritații. Contactele sexuale pot deveni dureroase din această cauză, ceea ce duce adesea la scăderea dorinței sexuale. Acest simptom devine și mai sever după menopauză.
Tulburări de somn
În perimenopauză, aproximativ 40% dintre femei se confruntă cu probleme de somn. Unele studii au arătat o legătură între acestea și transpirațiile nocturne.
Totuși, tulburările de somn nu sunt atribuite neapărat fluctuațiilor hormonale și simptomelor pe care le provoacă. Ciclurile de somn se modifică pe măsură ce îmbătrânim, iar insomnia este o problemă cu care se confruntă atât femeile, cât și bărbații la vârste mai înaintate.
Schimbări de dispoziție
În timpul perimenopauzei, pot apărea schimbări bruște de dispoziție, irascibilitate și depresie. Se estimează că numărul femeilor care experimentează aceste simptome este de 10%-20%. Depresia din perioada tranziției către menopauză a fost asociată cu reducerea nivelului de estrogen, dar și cu tulburările de somn cauzate de transpirațiile nocturne.
Totuși, schimbările de dispoziție pot fi cauzate și de evenimentele care au loc în această etapă a vieții femeilor, cum ar fi plecarea copiilor de acasă, provocările profesionale, bolile sau decesul părinților.
Incontinență urinară
Estrogenul are un rol important și în menținerea sănătății țesuturilor vezicii urinare și uretrei. Scăderea nivelului de estrogen duce la slăbirea acestor țesuturi și la pierderea tonusului muscular, afectând controlul vezicii urinare. Incontinența urinară poate apărea în special la efort.
Subțierea țesuturilor vezicii urinare poate crește sensibilitatea vezicii urinare. Aceasta se contractă mai frecvent, devenind hiperactivă. De asemenea, femeile devin mai vulnerabile la infecții urinare în timpul perimenopauzei și, ulterior, la menopauză.
Substituția hormonală în perimenopauză
Când simptomele de la perimenopauză sunt severe, se pot administra tratamente hormonale pentru a compensa scăderea nivelului de estrogen. Terapia de substituție hormonală are încă un avantaj: previne complicațiile pe termen lung ale perimenopauzei și menopauzei, cum sunt osteoporoza și bolile cardiovasculare.
Estrogenul poate fi administrat:
- sistemic, sub formă de pilule sau plasturi. În acest caz, doza de estrogen este mai mare, se absoarbe în tot corpul și poate trata majoritatea simptomelor din perimenopauză;
- sub formă de preparate vaginale – creme, tablete sau inele. Acestea conțin doze mici de estrogen, care pot trata doar simptomele vaginale și urinare ale perimenopauzei.
În cazul femeilor care nu au suferit o histerectomie (îndepărtarea chirurgicală a uterului), se recomandă asocierea estrogenului cu progesteron sau progestin (medicamente similare cu progesteronul). Estrogenul administrat singur poate stimula creșterea mucoasei uterului (endometru) și poate contribui la dezvoltarea cancerului endometrial. Echilibrarea estrogenului cu progesteron nu este necesară la femeile care au suferit o histerectomie.
Terapia de substituție hormonală are unele riscuri pentru sănătate, cum ar fi un risc mai mare de a dezvolta cheaguri de sânge, boli de inimă, accidente vasculare cerebrale și cancer de sân. Studiile arată că beneficiile depășesc aceste riscuri atunci când tratamentul de substituție este început înaintea vârstei de 60 de ani sau mai devreme de 10 ani de la instalarea menopauzei.
Conform NHS, Serviciul Naţional de Sănătate britanic, substituția hormonală este contraindicată dacă:
- ai un istoric de cancer de sân, uterin sau ovarian;
- ai un istoric de cheaguri de sânge;
- ai hipertensiune arterială și nu este controlată cu tratament;
- suferi de boli hepatice.
Specialiști cărora li te poți adresa
Problemele asociate perimenopauzei și menopauzei sunt evaluate și tratate de medici specialiști în obstetrică-ginecologie. În funcție de simptome și de problemele de sănătate asociate, poate fi necesară o abordare multidisciplinară, cu implicarea altor medici din specialități diferite, cum ar fi endocrinologie, cardiologie, psihiatrie, nutriție și altele. Necesitatea administrării unui tratament de substituție hormonală este evaluată de medicul endocrinolog.
În sistemul privat de sănătate, există centre specializate în tratarea problemelor asociate menopauzei, unde femeile beneficiază de o evaluare complexă, realizată de o echipă medicală multidisciplinară.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.
