Antena

Remedii naturale pentru febră. Metode simple pentru reducerea temperaturii corpului

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 8 septembrie 2024, 08:47

Febra este un simptom, care se manifestă ca o creștere reversibilă a temperaturii corpului. Aceasta durează un anumit interval de timp și depinde de intensitatea bolii și de tratamentul administrat pentru a aborda schimbarea temperaturii. Citește despre remedii naturale pentru febră.

Reclamă

Febra, denumită în termeni medicali pirexie, se referă la o creștere a temperaturii corpului care apare ca răspuns la o boală, cum ar fi o infecție cauzată de bacterii sau virusuri. Totodată, se poate manifesta și în cazul unei reacții alergice.

Remedii naturale pentru febră

Temperatura normală a corpului este de aproximativ 37°C. Intervalul poate varia în funcție de mai multe circumstanțe. Printre acestea se pot regăsi: alimentele consumate, programul de somn și activitățile fizice în care te implici pe parcursul zilei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Febra este un simptom, care poate apărea în cazul anumitor infecții. De obicei, temperatura corpului crește atunci când sistemul imunitar depune eforturi pentru a combate infecțiile. Acestea pot fi provocate de bacterii sau virusuri. Febra poate fi gestionată cu ajutorul unor remedii naturale.

Cantități mari de apă

Atunci când temperatura corpului crește, aceasta poate determina deshidratare. Deshidratarea poate face o persoană să simtă o temperatură foarte ridicată și să se confrunte cu o stare de disconfort. Consumul frecvent al unor cantități reduse de apă te poate sprijini să menții un nivel de hidratare optimă și te poate susține să-ți diminuezi temperatura corporală.

Reclamă

Supe

Consumul de supe care conțin plante medicinale, cum ar fi busuioc și condimente precum capsaicina și piperul, pot îmbunătăți circulația sângelui și pot scădea temperatura organismului prin stimularea producerii de transpirație. Supa de oase poate asigura energie și substanțe nutritive esențiale pentru a lupta împotriva bolilor și a regla temperatura corporală, potrivit MedicineNet.

Sucuri de fructe

Sucurile de fructe se pot regăsi printre aceste remedii naturale pentru febră. Sucurile de fructe proaspăt presate pot oferi organismului zaharurile și vitaminele necesare care îl pot sprijini să se regenereze. Aceasta poate crește nivelurile de energie și poate întări sistemul imunitar pentru a lupta împotriva bolilor. În plus, poate fi o modalitate simplă de a atinge un nivel optim de hidratare și de a obține o temperatură corporală optimă.

Aromaterapie

Poți stimula eliminarea mucusul dacă inhalezi o cantitate mică de camfor sau un unguent de mentol. În plus, îți poți ameliora congestia nazală prin inhalarea uleiurilor folosite în aromaterapie. De exemplu, le poți încerca pe cele de mentă și eucalipt, conform Piedmont.

Reclamă

Purtarea unor haine confortabile

Dacă ai febră, se recomandă să porți haine ușoare și largi, fiind printre aceste remedii naturale pentru febră. Astfel, temperatura corpului poate fi emanată în mediul înconjurător și se poate asigura o senzație de ușurare. Hainele strâmte te pot face să te confrunți cu o senzație de căldură.

Vitamina C

Consumul de alimente bogate în vitamina C poate ameliora efectele dăunătoare ale stresului oxidativ și poate întări imunitatea. Consumul combinației dintre sucul de lămâie și apa călduță poate fi un remediu natural eficient împotriva problemelor de sănătate care stau la baza febrei, cum ar fi răcelile și gripa. Totodată, vitamina C poate diminua durata răcelilor și, în general, poate ameliora severitatea simptomelor.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Organizația Mondială a Sănătății a aprobat un vaccin anti-mpox pentru adolescenți. Poate fi utilizat pentru cei cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani
Organizația Mondială a Sănătății a aprobat un vaccin anti-mpox pentru adolescenți. Poate fi utilizat pentru cei cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani
Organizația Mondială a Sănătății a aprobat un vaccin anti-mpox pentru adolescenți. Poate fi utilizat pentru cei cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani
Băutura care poate reduce colesterolul și riscul de atac de cord. Ce efecte pot avea polifenolii din compoziția sa
Băutura care poate reduce colesterolul și riscul de atac de cord. Ce efecte pot avea polifenolii din compoziția sa
Băutura care poate reduce colesterolul și riscul de atac de cord. Ce efecte pot avea polifenolii din compoziția sa
Principalele boli oculare. Care sunt cele mai întâlnite simptome și cum se tratează
Principalele boli oculare. Care sunt cele mai întâlnite simptome și cum se tratează
Principalele boli oculare. Care sunt cele mai întâlnite simptome și cum se tratează
Reclamă
PARTENERI
icon