Dr. Denisa Zaharia anunță trendurile din 2025 în stomatologia din România. De Ziua Mondială a Stomatologilor, sărbătorită în fiecare an pe data de 9 februarie, dr. Denisa Zaharia, medic stomatolog specializat în ortodontie și estetică dentară, consideră că cel mai frumos cadou pe care îl pot primi medicii dentiști din partea pacienților este un zâmbet armonios și sănătos.
Ea anunță trendurile în stomatologie pentru anul 2025, care este marcat de o dezvoltare considerabilă atât în ceea ce privește tratamentele și aparatura medicală, cât și materialele, strategiile de intervenție și tehnologia folosite în România.
Dr. Denisa Zaharia anunță trendurile din 2025 în stomatologia din România
„Se spune că femeile zâmbesc în medie de 62 de ori pe zi. Bărbații de 8 ori, iar copiii de peste 400 de ori. Asta înseamnă că zâmbetul ar trebui să fie o prioritate pentru toată lumea. La nivel mondial, în domeniul medicinei stomatologice există o dinamică uluitoare. În permanență se îmbunătățesc materialele dentare, iar dezvoltarea tehnologiei aduce modificări însemnate pentru pacient și pentru eficiența actului medical.”
„Posibilitatea de a realiza coroane sau fațete feldspatice, cele mai subțiri fațete de pe piața mondială, în grosimi de 0.1-0.2 mm, ceea ce ne permite să nu mai fim nevoiți să slefuim dintii, dar și dispozitivele cu ancoraj scheletal (ortoimplanturile) care permit realizarea unor mișcări dentare care imposibile până de curând sau care necesitau extracții dentare pentru corectarea anomaliilor sunt printre cele mai importante inovații posibile și în România anului 2025”, anunță dr. Denisa Zaharia, unul dintre cei mai accesați și respectați medici stomatologi de pe piața din București.
Cele mai accesate și eficiente servicii stomatologice ale anului 2025 în România
Tratamentele personalizate, dedicate fiecărui pacient, digitalizarea și previzualizarea rezultatelor, procedurile minim-invazive conservative și de prevenție, tehnicile de protezare inlay – onlay pentru repararea estetică și de durată a dinților deteriorați, tratamentele de cosmetică și estetică dentară, tratamentele ortodontice cu gutiere transparente, scanarea digitală și tratamentele ortodontice personalizate și proiectate 3D se anunță a fi printre cele mai accesate, revoluționare și eficiente servicii stomatologice ale anului 2025 în România.
Conform analizei realizate de dr. Denisa Zaharia, anul 2024 a presupus o creștere a segmentului de accesare a tratamentelor ortodontice cu aparate dentare de tip gutieră (~30%), creșterea interesului pentru prevenție și o creștere a tratamentelor pentru copii(~25%). Acestea arată că pacienții sunt din ce in ce mai interesați de tratamente durabile, stabile. Ei înteleg importanța sănătății dentare. 2025 se anunță a fi unul cu focus pe sănătatea dentară în rândul publicului din România.
Ziua Internațională a Stomatologului, sărbătoarea profesională a medicilor stomatologi, celebrată anual, la data de 9 februarie, începând din 1984, la inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății și a Societății Internaționale a Stomatologilor este cea mai bună ocazie pentru a reaminti regulile de aur pentru sănătatea dentară.
TOP 5 sfaturi pentru un 2025 plin de zâmbete sănătoase și strălucitoare
● Prevenția este foarte importantă. Controalele stomatologice periodice, o dată la 6 luni, ne asigură că nu apar complicații sau probleme dentare.
● Respectarea protocolului de igienă (spălat de două ori pe zi, folosirea aței dentare) ne asigură un zâmbet sănătos!
● Mici intervenții minim-invazive (remodelarea formei dinților, reconturarea gingivală, albirea, aparatul dentar) pot produce modificări majore în bine în ceea ce privește estetica zâmbetului și sănătatea lui pe termen lung!
● Disciplina este importantă odată ce începem un tratament. Mai ales când vine vorba despre unul ortodontic fie cu apparat dentar, fie cu gutiere transparente. Ea ne asigura succesul rezultatului.
● Adu-ți copilul la stomatolog! Dinții de lapte sunt la fel de importanți. De menținerea lor pe arcadă și de sănătatea lor depinde și sănătatea dinților permanenți.