O problemă întâlnită mult mai frecvent la bărbați decât la femei, daltonismul face dificilă sau imposibilă diferențierea unor culori. Cel mai adesea, este afectată perceperea culorilor roșu și verde, dar pot fi implicate și altele. Află cum se manifestă daltonismul, din ce cauze apare și în ce măsură poate fi corectat.
Daltonismul este denumit și cecitate cromatică și afectează percepția unor culori. Termenul provine de la numele fizicianului și chimistului englez John Dalton (1766-1844), care a descris pentru prima dată această afecțiune, el însuși având dificultăți în a distinge între roșu și verde.
În retină, există două tipuri de celule care detectează lumina, numite bastonașe și conuri. Celulele în formă de bastonașele detectează doar lumina și întunericul. Ele sunt foarte sensibile la lumina scăzută și fac posibilă vederea noastră nocturnă.
Celulele în formă de conuri detectează culorile în condiții de lumină. Există trei tipuri de conuri care sunt sensibile la diferite lungimi de undă ale luminii: roșu, verde și albastru. Cele trei tipuri de conuri ne permit să vedem o gamă largă de culori prin combinarea informațiilor de la fiecare tip.
Daltonismul apare atunci când una sau mai multe dintre celulele conice care detectează culorile lipsesc, nu funcționează sau detectează o culoare diferită decât în mod normal, potrivit Academiei Americane de Oftalmologie (AAO).
Tipuri de daltonism
Cea mai cunoscută și cea mai întâlnită formă a acestei afecțiuni oculare este daltonismul roșu-verde. El include mai multe subtipuri:
- protanopia, în care persoanele afectate nu pot percepe lumina roșie. Acestea văd nuanțe de verde, gri închis sau maro;
- protanomalia, în care persoanele afectate au dificultăți în a distinge între roșu și verde, deoarece percepția culorii roșii este diminuată;
- deuteranopia, în care persoanele afectate nu pot percepe lumina verde. Acestea văd nuanțe de galben, albastru sau maro în loc de verde;
- deuteranomalia, în care persoanele afectate au dificultăți în a distinge între verde și roșu, deoarece percepția culorii verzi este diminuată;
Daltonismul albastru-galben este un tip mult mai rar și include, la rândul său, două subtipuri:
- tritanopia, în care persoanele afectate nu pot percepe lumina albastră. Acestea văd nuanțe de verde, roșu sau gri în loc de albastru;
- tritanomalia, în care persoanele afectate au dificultăți în a distinge între albastru și galben, deoarece percepția culorii albastre este diminuată.
Cel mai rar, dar și cel mai sever tip de daltonism se numește acromatopsie. Persoanele afectate nu percep deloc culorile și văd doar nuanțe de gri. Acromatopsia este adesea asociată cu alte probleme oculare:
- fotofobia (sensibilitate la lumină);
- miopia;
- ambliopia (ochi leneș);
- nistagmus (mișcări involuntare și ritmice ale ochilor).
În funcție de afectarea celulelor care detectează culorile, există diferite grade de daltonism. Persoanele care au o deficiență ușoară pot vedea normal culorile în lumină bună, dar au dificultăți în lumină slabă. Altele nu pot distinge anumite culori în nicio lumină.
Ce cauzează daltonismul
Majoritatea persoanelor cu daltonism se nasc cu această afecțiune. Ea este ereditară și se transmite prin cromozomul X. Genele care codifică proteinele necesare pentru percepția culorilor sunt situate pe cromozomul X. Bărbații au un singur cromozom X. Dacă acesta conține o genă cu mutații care afectează percepția culorilor, ei vor dobândi daltonismul, deoarece nu au un al doilea cromozom X care să furnizeze o copie normală a genei respective, așa cum se întâmplă în cazul femeilor. Acesta este motivul pentru care daltonismul afectează mult mai frecvent bărbații decât femeile.
Defectul congenital care afectează percepția culorilor se transmite de la mamă la fiu. Dacă mama este purtătoare a unei gene cu mutații, există o probabilitate de 50% ca fiecare fiu al ei să moștenească daltonismul și o probabilitate de 50% ca fiecare fiică să fie purtătoare a genei respective.
În cazuri mai rare, daltonismul apare mai târziu în viață, din cauza afectării retinei sau nervului optic. Mai multe boli și medicamente pot avea acest efect:
- diabetul zaharat;
- accidentul vascular cerebral;
- glaucomul;
- degenerescența maculară;
- bolile hepatice;
- scleroza multiplă;
- boala Parkinson;
- boala Alzheimer;
- leucemia;
- traumatismele;
- anumite medicamente care au efecte toxice asupra retinei sau nervului optic: amtimalarice, antiepileptice, unele antibiotice, sildenafil, digoxină;
- alcoolismul cronic;
- expunerea la substanțe chimice precum monoxidul de carbon, sulfura de carbon și substanțe care conțin plumb.
Daltonismul dobândit afectează ochii în mod diferit și se agravează de obicei în timp, spre deosebire de daltonismul congenital, care afectează ambii ochi în mod egal și rămâne constant pe tot parcursul vieții.
Cum se diagnostichează daltonismul
Un medic oftalmolog poate diagnostica daltonismul prin diverse teste de vedere. Cel mai folosit este testul Ishihara, în cadrul căruia trebuie să identifici o cifră sau un simbol într-o imagine care conține cercuri mici, de diferite dimensiuni și culori. Cu acest test, pot fi determinate atât tipul, cât și severitatea daltonismului.
Un alt mod de a diagnostica daltonismul este testul Farnsworth, în cadrul căruia trebuie să aranjezi mai multe eșantioane colorate, în tonuri foarte apropiate, în funcție de tonalitatea lor. Cu acest test, se poate evalua foarte exact gradul de daltonism și modul în care persoanele afectate percep diferite nuanțe.
Daltonismul poate fi diagnosticat în cadrul examenelor oftalmologice și cu ajutorul unor dispozitive numite colorimetre și anomaloscoape. După evaluarea clinică și în funcție de rezultatele acestor teste, medicul poate stabili dacă suferi de daltonism și în ce măsură îți este afectată percepția culorilor.
Cum se tratează daltonismul
O persoană daltonistă se poate confrunta cu multe dificultăți în viața de zi cu zi. Chiar și cele mai simple activități, cum ar fi alegerea alimentelor și prepararea lor, sortarea hainelor pentru spălat sau alegerile vestimentare le pot crea probleme. De exemplu, nu poate face diferența între o banană verde necoaptă și o banană galbenă coaptă, între o roșie coaptă și una verde sau între ketchup și sosul de ciocolată.
De asemenea, o persoană cu daltonism nu poate ști dacă a gătit bine o bucată de carne sau dacă butonul LED al unui aparat aflat în funcțiune indică roșu sau verde. Dar cea mai mare problemă pe care o creează daltonismul este la condus. Persoanele afectate pot avea dificultăți în a distinge culoarea semaforului și cea a semnelor de circulație.
Pentru daltonismul congenital, nu există un tratament, dar sunt disponibili ochelari și lentile de contact care pot îmbunătăți capacitatea de a distinge unele culori. Acestea conțin filtre speciale de culoare care blochează sau reduc anumite lungimi de undă ale luminii pentru a mări contrastul între culorile pe care o persoană daltonistă le percepe ca fiind similare.
Daltonismul dobândit poate fi tratat uneori prin gestionarea factorului declanșator. De exemplu, prin controlul diabetului zaharat se poate stopa deteriorarea retinei, iar tratarea glaucomului cu medicamente sau intervenții chirurgicale poate ajuta la menținerea vederii colorate. Dacă daltonismul este efectul advers al unor medicamente, reducerea dozei sau schimbarea tratamentului poate îmbunătăți vederea. Discută cu un medic pentru a evalua opțiunile disponibile și a stabili cel mai bun plan de tratament pentru fiecare situație în parte.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.
