Antena

Care este poziția corectă la volan. Cum recomandă specialiștii să conduci mașina

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 9 decembrie 2023, 13:00

Atunci când călătorești cu mașina, este important să te asiguri că-ți iei toate măsurile de siguranță. Silviu Toma, trainer conducere defensivă, a fost invitatul doctorului Mihail Pautov în episodul 15 din sezonul 5 MediCOOL. Află care este poziția corectă la volan.

Reclamă

Silviu Toma a explicat cum îți poți potrivi adecvat scaunul de la mașină și ce criterii importante este indicat să respecți când conduci. De asemenea, Mihail Pautov a făcut un scurt experiment în interiorul unei mașini.

Care este poziția corectă la volan

Dacă te deplasezi cu mașina există câteva reguli de bază pe care se recomandă să le respecți. Un aspect important îl reprezintă poziția corectă la volan. Aceasta menține controlul unei mașini într-o situație periculoasă și momentul în care vrei să te bucuri de călătorie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Când conduci mașina, se ține cont de 3 criterii importante: vizibilitate, confort și acces la comenzi. Primul lucru de care trebuie să te ocupi este vizibilitatea. Vizibilitatea asigură controlul unei mașini.

Cum reglezi scaunul

Pentru persoanelor mai înalte, scaunul nu trebuie să fie reglat prea sus. Acestea au o bună vedere de ansamblu asupra a ceea ce se întâmplă în exteriorul mașinii și o distanță suficient de mare între cap și plafon. În cazul în care mașina are un accident și se răstoarnă, persoana va fi protejată. În mod normal, între cap și plafon sunt minim 4 degete ca distanță de siguranță.

Reclamă

Cum se ține piciorul pe pedala de sprijin

Dacă te întrebi care este poziția corectă la volan, reține că piciorul stâng se pune pe pedala de sprijin. În același timp, distanța față de pedale rămâne astfel încât piciorul să fie în permanență flexat. Atunci când vrei să faci o frânare de urgență, se apasă pedala de frână cu toată puterea și se menține presiunea aplicată până ce mașina se oprește. Dacă stai prea departe de pedale, riști ca piciorul să se întindă. Din această cauză, niciodată n-ai ști dacă ai apăsat pedala până în capăt, iar frânarea n-ar fi eficientă.

,,Am nevoie de loc să am o cursă suficientă cu piciorul drept pentru frână.”

– Mihail Pautov, medic chirurg

,,Piciorul rămâne în permanență flexat când apeși pedala la capăt.”

– Silviu Toma, trainer conducere defensivă
Reclamă

Cum potrivești spătarul

Dacă nu reglezi spătarul într-un mod eficient și folosești zilnic mașina în permanență suporți microșocuri. Coloana vertebrală este proiectată pentru doar două poziții: ortostatic sau clinostatic. Nicio altă poziție între cele două nu reprezintă o poziție sănătoasă. Restul sunt poziții vicioase.

Când vrei să știi care este poziția corectă la volan, ia în considerare că rolul coloanei vertebrale este de a prelua șocurile pe toată lungimea sa. Dacă stai într-o poziție cu spătarul în care ești adus de umeri cu capul în față, zona cervicală și zona lombară pot suferi modificări. La un moment dat, se poate să dezvolți afecțiuni, precum: discopatie, hernie de disc sau o hernie cervicală. Spătarul se menține într-o poziție dreaptă, pentru a nu afecta coloana.

De asemenea, când trebuie să faci o frânare de urgență, se recomandă să împingi umerii într-un obiect, ca să-ți găsești un suport. Dacă ții spătarul într-o poziție dreaptă, te poți împinge în acesta. Dacă ții spătarul reglat prea pe spate, te aruncă afară din scaun, piciorul se îndreaptă, iar frânarea nu mai are eficiență.

Cum se reglează tetiera

Tetiera trebuie ridicată astfel încât, partea sa superioară să ajungă la același nivel cu creștetul capului. Partea din spate a capului este partea moale. Dacă persoana din spatele tău nu poartă centură și are un impact frontal, aceasta se va prăbuși peste tine, cu o greutate foarte mare, care poate fi de 10-12 ori mai mare, în funcție de impact. Te poate lovi cu partea tare a capului său, pe partea moale a capului. Impactul acesta îți poate fi fatal.

De ce este important să porți centură de siguranță

Dacă te întrebi care este poziția corectă la volan, ia în calcul cum centura de siguranță are cel mai important rol pentru siguranță. Lipsa acesteia anulează celelalte măsuri de siguranță. Aceasta reprezintă singura și cea mai simplă metodă prin care poți să rămâi pe cel mai sigur loc din mașină în caz de impact, mai precis pe scaun.

Cum ții mâinile corect pe volan

Volanul se reglează astfel încât în momentul în care îl ții în punctele de la ora 9 și de la ora 3 și ridici coatele, între antebraț și braț ai aproximativ 90 de grade.

-Cum țin mâna pe volan?
-Mâinile pe volan trebuie ținute în permanență la ora 9 și la ora 3. Pentru a-ți asigura confortul, coloana trebuie să stea dreaptă, iar toate comenzile să fie la îndemână, fără a face mișcări în plus, ca să accesezi comenzile mașinii. Pentru siguranță, airbag-ul nu este indicat să aibă nimic în calea lui. La un impact cu o viteză de 300 de km/oră, dacă ții mâna sus pe volan, ți-o fracturează instantaneu.

Pentru control, doar cu mâinile ținute la ora 9 și la ora 3 poți să te asiguri că virezi la mai mult de jumătate de tură către stânga și la mai mult de jumătate de tură către dreapta. Această poziție te lasă să îndrepți volanul, să faci o manevră de evitare în timp util și să eviți un obstacol iminent.

,,Iată niște reguli foarte simple, dar care fac diferența între viață și moarte în cazul unui impact.”

– Mihail Pautov, medic chirurg

Ai aici toate edițiile sezonului 5 MediCOOL, emisiune difuzată de Antena 1 și disponibilă online exclusiv în AntenaPLAY.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Unghiile și sănătatea: ce spune starea sau aspectul unghiilor despre sănătatea ta?
Unghiile și sănătatea: ce spune starea sau aspectul unghiilor despre sănătatea ta?
Unghiile și sănătatea: ce spune starea sau aspectul unghiilor despre sănătatea ta?
articol cu video
Când este normal să cadă părul și cât de mult păr e normal să cadă într-o zi
Când este normal să cadă părul și cât de mult păr e normal să cadă într-o zi
Când este normal să cadă părul și cât de mult păr e normal să cadă într-o zi
Reclamă
PARTENERI
Drob de pui mozaic, pentru masa de Paște
Rețete Fel De Fel
Drob de pui mozaic, pentru masa de Paște
Drob de pui mozaic este una dintre acele rețete care adună în ea gustul meselor de sărbătoare, dar și simplitatea bucătăriei de acasă. Spre deosebire de drobul clasic de miel, această variantă este mai ușoară, mai fină și mai potrivită pentru toate gusturile, inclusiv pentru cei care preferă preparatele mai delicate. Aspectul mozaic nu este doar un detaliu vizual, ci și o expresie a echilibrului dintre ingrediente: bucăți de ficat de pui, ouă fierte, verdeață proaspătă și compoziția legată cu ou crud, toate îmbinate într-o textură care rămâne fragedă și suculentă. În bucătăria tradițională românească, drobul are un loc bine definit, mai ales în perioada sărbătorilor pascale. În multe gospodării, fiecare familie are propria variantă, transmisă din generație în generație, cu mici ajustări în funcție de preferințe. Varianta de pui a apărut tocmai din dorința de a păstra tradiția, dar într-o formă mai accesibilă și mai ușor de pregătit. Ceea ce face acest drob deosebit este felul în care ingredientele nu sunt complet mărunțite, ci lăsate în bucăți vizibile. Astfel, fiecare felie spune o poveste: gălbenușul galben intens, albușul alb, ficatul fraged și verdeața care aduce prospețime. Este un preparat care arată bine fără eforturi de decor complicate și care impresionează prin naturalețe. Prepararea nu este dificilă, dar cere atenție la detalii, mai ales la proporția dintre ingrediente și la coacere. Dacă este făcut corect, drobul rămâne suculent, nu se sfărâmă și se taie frumos în felii. Se servește de obicei rece, ceea ce îl face ideal pentru mesele întinse, unde fiecare preparat trebuie să reziste bine în timp. Descoperă și o rețetă de drob de pui în aluat foietaj. Iar mai jos îți oferim lista de ingrediente și modul de preparare pentru drob de pui mozaic. Ingrediente 750 g ficat de pui 6 ouă fierte tari 3 ouă crude 2 legături ceapă verde 1 legătură mărar 1 legătură pătrunjel 1 ceapă mică uscată 2 linguri ulei 1 felie de pâine înmuiată în lapte și bine stoarsă 1 linguriță sare ½ linguriță piper 1 praf de boia dulce Drob de pui mozaic – Mod de preparare Spală bine ficatul de pui și curăță-l de eventualele pielițe sau urme de sânge. Fierbe-l câteva minute în apă cu puțină sare, apoi scurge-l și lasă-l să se răcească. Taie ficatul în bucăți mici, nu le toca foarte fin. Pentru aspectul mozaicat este important să rămână bucăți vizibile. Toacă mărunt ceapa uscată și călește-o ușor în ulei până devine sticloasă. Las-o să se răcească. Taie ceapa verde, mărarul și pătrunjelul fin. Adaugă-le peste carne și ficat. Încorporează pâinea stoarsă, ouăle crude, sarea, piperul și boiaua. Amestecă bine până obții o compoziție legată, dar nu foarte densă. Taie ouăle fierte în bucăți mai mari sau rondele, astfel încât să se vadă clar în secțiune. Tapetează o tavă de chec cu hârtie de copt sau unge-o cu ulei. Pune jumătate din compoziție, așază ouăle fierte uniform, apoi acoperă cu restul compoziției și nivelează ușor. Coace drobul în cuptorul preîncălzit la 180°C timp de aproximativ 40–45 de minute, până când este bine închegat și ușor rumenit deasupra. Scoate tava din cuptor și lasă drobul să se răcească complet înainte de a-l tăia. Acest pas este esențial pentru a obține felii frumoase, bine legate. Descoperă și rețeta de drob de ciuperci cu leurdă și spanac. Servire și observații pentru drob de pui mozaic Servește drobul rece sau la temperatura camerei, tăiat felii, alături de ceapă verde, ridichi sau muștar. Gustul este echilibrat, ușor și foarte plăcut, iar textura rămâne fragedă chiar și după câteva ore. Dacă vrei un drob mai suculent, poți adăuga puțin unt topit în compoziție. Pentru o aromă mai intensă, poți folosi și puțin usturoi verde. Important este să nu mărunțești excesiv ingredientele — tocmai acest aspect neuniform dă farmecul și identitatea drobului mozaic. Urmărește și rețeta în imagini.
icon