Terapia cu lumină puternică poate ajuta la tratarea depresiei. Un studiu recent a arătat că poate avea efecte în 40% dintre cazuri după o expunere zilnică de 30 de minute. Oamenii de știință susțin că poate avea un rol important în tratarea simptomelor.
Tulburarea depresivă majoră este o dizabilitate debilitantă de care suferă aproximativ 5% dintre adulți la nivel global. Organizația Mondială a Sănătății estimează că 280 de milioane de adulți suferă de această problemă mintală. În ultimii ani, cercetătorii au căutat alternative la medicamentele antidepresive clasice, care pot provoca unele efecte adverse asupra organismului.
Terapia cu lumină puternică poate ajuta la tratarea depresiei
Depresia este o tulburare afectivă care se manifestă foarte frecvent, chiar dacă puține persoane o conștientizează. Un studiu recent a arătat că pacienții tratați prin terapie cu lumină puternică au raportat o rată de remisie de 40% a depresiei. Lucrarea a evaluat starea de sănătate a 858 de participanți care au primit diagnostice de tulburări depresive.
Pe parcursul evaluării, participanții au stat în fața unei cutii cu lumină fluorescentă, conform New York Post. Aceasta a produs o lumină albă și puternică la o intensitate de 10000 de lux timp de cel puțin 30 de minute zilnic.
Persoanele tratate prin terapie cu lumină puternică au avut o rată de remisie considerabil mai ridicată, aproximativ 40%, decât grupurile de control tratate exclusiv cu antidepresive, aproximativ 23%.
Descoperirile din cadrul cercetării arată că terapia cu lumină puternică se poate folosi ca tratament adjuvant eficient pentru tulburările depresive. Totodată, timpul de răspuns la tratamentul inițial se poate îmbunătăți prin combinarea cu acest tip de terapie, potrivit Forbes.
Echipamentele de tip lightbox se utilizează pentru a trata depresia sezonieră de iarnă în cazul persoanelor care trăiesc la Polul Nord. Totuși, nu există încă suficiente date care să susțină că aceste dispozitive pot avea rezultate la fel de bune precum cele din cadrul studiului recent.
Terapia cu lumină puternică poate fi eficientă
Terapia cu lumină puternică poate crește ratele de remisie și de răspuns în cazul depresiei. În același timp, poate accelera timpul de răspuns la tratamentul inițial. Pentru a fi folosită corect, medicul poate stabili durata optimă de expunere la aceasta și intensitatea corectă a luminii. Astfel, se poate asigura că terapia va fi eficientă. Studiile au descoperit că acest tip de terapie ar putea funcționa cel mai bine împreună cu antidepresivele.
Argumentul principal oferit de cercetători în favoarea utilizării terapiei cu lumină puternică sub formă de tratament adjuvant este costul. Costurile tratamentului ambulatoriu cu antidepresive pot varia. De obicei, expunerea la o sursă de lumină externă nu necesită costuri sau limitări. Aceasta poate susține nevoia de a încuraja folosirea sa ca tratament adjuvant eficient împotriva tulburărilor depresive, conform JAMA Psychiatry.
Terapia cu lumină puternică se poate aplica pentru modificarea și schimbarea într-un timp lent a tiparelor de somn ale oamenilor. Timp de trei decenii, a fost aplicată în tratamentele tulburărilor de somn. De exemplu, a fost folosită în cazul pacienților care suferă de sindromul fazei de somn întârziat, caracterizată prin odihna timp de câteva ore după miezul nopții și dificultăți de trezire dimineața.