Otita externă sau otita înotătorului. Simptome, poze, tratament

Publicat: 21 iulie 2024, 07:19

În sezonul cald, otita externă se întâlnește frecvent la copii, dar și la adulți. Cunoscută și ca otita înotătorului, această afecțiune este o inflamație dureroasă a canalului auditiv extern cauzată de o infecție. Află ce simptome provoacă otita externă, cum se tratează corect și cum arată o ureche afectată.

Durerile de urechi pot fi provocate de mai multe afecțiuni, dar otita externă este o cauză comună în lunile de vară. Ea reprezintă una dintre cele mai frecvente motive de prezentare la medicul ORL în sezonul cald. 

Otita externă afectează și adulții, dar apare mai des în rândul copiilor. Dacă nu primește un tratament prompt și corect, infecția poate duce la pierderea temporară a auzului sau se poate răspândi la țesuturile din jurul urechii afectate, uneori chiar și la oasele craniene. 

Otita externă este inflamația canalului auditiv

Canalul sau conductul auditiv extern este un tub care leagă urechea externă de timpan și are rolul de a conduce undele sonore sub formă de vibrații către membrana timpanică. La adulți, el are o lungime de aproximativ 2,5 cm și o formă de S. 

În otita externă, acest canal se inflamează, în cele mai multe cazuri ca rezultat al unei infecții bacteriene sau, mai rar, a unei infecții fungice. Infecția prezintă adesea drept cauză apa care stagnează în ureche, potrivit Mayo Clinic. Umezeala creează un mediu propice creșterii bacteriilor și altor microorganisme care colonizează în mod normal pielea din conductul auditiv extern.

Alte cauze ale otitei externe sunt leziunile provocate pielii din canalul auditiv, care devin „porți de intrare” pentru diverse microorganisme. Aceste leziuni pot fi provocate de:

  • folosirea bețișoarelor din bumbac pentru igiena urechii;
  • folosirea aparatelor auditive;
  • utilizarea frecventă a dopurilor de urechi;
  • expunerea la substanțe chimice cum sunt cele din fixativul sau vopseaua de păr. 

Bacteriile Pseudomonas aeruginosa și Staphylococcus aureus sunt cel mai frecvent responsabile pentru otita externă. În cazuri mai rare, și anumite specii de fungi (ciuperci) pot să provoace această afecțiune. 

Simptomele otitei externe

Manifestările inițiale ale otitei externe se manifestă ușor, dar se pot agrava dacă infecția nu este tratată prompt și se răspândește. În funcție de stadiul de evoluție, otita externă poate fi ușoară, moderată și avansată.

Simptomele otitei externe ușoare sunt:

  • senzație de mâncărime în canalul auditiv;
  • ușoară roșeață în interiorul urechii;
  • disconfort ușor, care se agravează prin tragerea urechii externe sau prin apăsarea cartilajului proeminent din fața urechii (tragus);
  • scurgeri de lichid clar și inodor.

Simptomele otitei externe moderate sunt: 

  • senzație de mâncărime mai intensă în interiorul urechii;
  • durere în creștere;
  • roșeață mai extinsă în ureche;
  • scurgere excesivă de lichid;
  • senzație de plenitudine în ureche și blocaj parțial al canalului auditiv;
  • scăderea auzului.

Simptomele otitei externe avansate sunt:

  • durere severă care poate radia spre față, gât sau partea laterală a capului;
  • blocaj complet al canalului auditiv;
  • roșeață sau umflare a urechii externe;
  • umflarea ganglionilor limfatici din gât;
  • febră.

În formele severe de otită externă, durerea se poate extinde și în zonele din jurul urechii, ceea ce poate fi semnul unor complicații infecțioase. 

Poze. Cum se vede otita externă

Spre deosebire de otita medie sau internă, cea externă este de obicei vizibilă. Semnele distinctive ale acesteia includ:

  • canal auditiv roșu, inflamat;
  • ureche umflată;
  • secreții purulente care curg din ureche;
  • piele descuamată, mai exact coji, și alte reziduuri vizibile.
În otita externă, canalul auditiv este roșu și inflamat, iar din ureche curg secreții purulente / Shutterstock
Otita externă afectează canalul auditiv extern, un tub care leagă urechea externă de timpan / Shutterstock

De ce se numește otita înotătorului

Otita externă se poate dezvolta în orice moment al anului, dar apare mai frecvent vara. Acest tip de otită este cunoscută și ca otita înotătorului sau urechea înotătorului pentru că se asociază cu activități legate de apă, cum ar fi înotul cu capul ținut sub apă în piscine sau în ape naturale. 

Canalul auditiv are mecanisme proprii de curățare și de apărare împotriva infecțiilor. Totuși, când urechea este expusă mai mult timp la apă, ca atunci când mergem la mare sau la piscină vara, umezeala poate persista în canalul auditiv, favorizând infecțiile. 

Înotul în ape contaminate cu bacterii poate fi o altă cauză a infectării urechii. Umiditatea crescută a aerului din timpul verii creează, de asemenea, condiții favorabile pentru dezvoltarea infecțiilor în general, inclusiv a celor auriculare. 

De obicei, copiii petrec mai mult timp în apă decât adulții, ceea ce îi predispune la otite externe. Un alt factor de risc în cazul lor este structura anatomică a urechii. Canalul auditiv al copiilor are dimensiuni mai mici și poate reține apa mai ușor decât al adulților.

Tratamentul corect pentru otita externă

În cele mai multe cazuri, tratamentul acestui tip de otită se aplică local, sub formă de picături auriculare. Pentru a ajunge în zonele infectate, este necesară curățarea canalului auditiv extern de către specialistul ORL. Acesta va folosi un dispozitiv de aspirație sau o chiuretă auriculară pentru a îndepărta secrețiile de cerumen, cojile de piele și alte reziduuri din ureche. 

În funcție de tipul și gravitatea infecției, picăturile auriculare pot conține una sau mai multe dintre următoarele:

  • dezinfectante;
  • corticosteroizi pentru reducerea inflamației;
  • antibiotice pentru infecțiile bacteriene;
  • antifungice pentru infecțiile fungice.

Picăturile se administrează stând întins pe o parte, cu urechea infectată în sus pentru câteva minute, pentru a ajuta medicamentul să parcurgă întregul canal auditiv. Dacă acesta este foarte inflamat sau blocat de secreții și nu permite trecerea picăturilor, acestea se aplică pe un tampon subțire care se inserează și se menține în ureche astfel încât medicamentul să pătrundă în profunzime. 

Pe durata tratamentului, menținerea urechilor uscate ocupă un rol foarte important pentru a nu agrava inflamația. Până la dispariția durerii și a secrețiilor auriculare, sunt contraindicate următoarele:

  • înotul și scufundările;
  • utilizarea dopurilor de urechi, aparatului auditiv și căștilor auriculare;
  • udarea urechilor în timpul dușului. Pentru a proteja urechea de apă, folosește un tampon de vată acoperit cu o cremă grasă. 

Dacă infecția este mai avansată sau nu răspunde la tratamentul cu picături auriculare, medicul poate prescrie antibiotice și/sau analgezice cu administrare orală.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Sângerarea nazală: simptome, cauze și metode de tratament
Sângerarea nazală: simptome, cauze și metode de tratament
Efectele cauzate de poluarea fonică asupra sănătății. Cum acționează zgomotul în organism
Efectele cauzate de poluarea fonică asupra sănătății. Cum acționează zgomotul în organism
Efectele folosirii în exces a clorului în piscină. Ce poți face pentru a le gestiona
Efectele folosirii în exces a clorului în piscină. Ce poți face pentru a le gestiona
PARTENERI