Antena

Sciatica: simptome, cauze, metode de tratament și complicații

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 18 octombrie 2024, 08:13

Sciatica este durerea provocată de compresia sau iritarea nervului sciatic. Această afecțiune se întâlnește foarte frecvent la adulți, iar formele ușoare pot fi tratate la domiciliu. Totuși, ea poate duce la complicații serioase uneori. Află ce simptome ar trebui să te trimită la medic și care sunt opțiunile de tratament în funcție de severitatea sciaticii.

Reclamă

Nervul sciatic este cel mai lung și cel mai gros nerv din corpul uman. Are o lățime de până la 2 centimetri, pornește din regiunea lombară a coloanei vertebrale, iar ramificațiile sale ajung până la degetele de la picioare. În ciuda numelui său, nervul sciatic nu este un singur nerv, ci un pachet de nervi care provin din cinci rădăcini nervoase situate la nivelul coloanei vertebrale. 

Oamenii au câte un nerv sciatic pe fiecare parte a corpului. Acesta trece prin șold și fesă, pe o parte, apoi coboară pe picior până sub genunchi. La acest nivel, nervul sciatic se ramifică, ajungând până la degete. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cei doi nervi sciatici sunt responsabili pentru:

  • controlul mușchilor din partea inferioară a corpului: mușchii fesieri, ai coapsei, gambei și gleznei;
  • transmiterea informațiilor senzoriale de la nivelul picioarelor, gambelor și fese către creier: durere, temperatură și presiune;
  • menținerea echilibrului și susținerea posturii corecte prin coordonarea mișcărilor mușchilor.

Ce cauzează sciatica

De cele mai multe ori, sciatica este provocată de un disc lombar herniat (hernie lombară) care presează pe nervul sciatic, conform Johns Hopkins Medicine, din SUA. 

Reclamă
infografic cu localizarea nervului sciatic, coloana vertebrală și aspectul unui disc herniat care provoacă sciatica
Discurile lombare herniate comprimă nervii spinali și provoacă durere / Shutterstock

Alte motive pentru care apare această compresie includ:

  • traumatismele vertebrelor, discurilor intervertebrale sau pelvisului;
  • tumori spinale, chisturi sau alte formațiuni;
  • osteoartrita (degenerarea corpilor vertebrali);
  • stenoza spinală lombară (îngustarea canalului spinal);
  • spondilolisteza (alunecarea unei vertebre pe vertebra de sub ea ca urmare a unor accidente sau traumatisme sportive);
  • hematoamele (acumulare de sânge coagulat);
  • abcesele;
  • boala Paget.

Uneori, sciatica nu are o cauză care poate fi identificată. Această afecțiune apare mai frecvent pe măsură ce înaintezi în vârstă, ca urmare a uzurii normale a coloanei vertebrale. Ea poate duce la comprimarea nervilor, discuri herniate și alte afecțiuni care pot cauza sciatică. 

Ridicarea de obiecte grele, îndoirile repetate ale trunchiului și lucrul în poziții incomode sau neobișnuite la locul de muncă sunt factori de risc pentru această afecțiune. Pe de altă parte, și statul prelungit pe scaun la locul de muncă, mai ales fără suport adecvat pentru spate, poate crește riscul de sciatică. 

Reclamă

Poți fi predispus la sciatică și dacă nu ai o poziție corectă a corpului în timpul ridicării de greutăți, antrenamentelor de forță sau activităților similare, conform centrului medical academic Cleveland Clinic, din Statele Unite. 

Alți factori de risc potențiali pentru sciatică sunt:

  • obezitatea (prin presiunea excesivă pe coloană);
  • sarcina;
  • postura incorectă;
  • sedentarismul;
  • diabetul zaharat (prin afectarea nervilor);
  • fumatul (prin reducerea circulației sangvine, inflamației și slăbirea mușchilor).

Ce simptome are sciatica

Sciatica se poate resimți oriunde există nervi care se conectează la nervul sciatic. Simptomele pot afecta regiunea lombară, șoldurile, fesele sau picioarele. În majoritatea cazurilor, sciatica apare pe o singură parte a corpului, dar poate fi și bilaterală. 

În funcție de nervul specific afectat, durerea și alte simptome se pot extinde până la degete. Cele mai comune simptome ale sciaticii sunt:

  • durere în partea inferioară a spatelui care radiază către fesă și spatele coapsei pe partea afectată;
  • senzație de furnicături;
  • durere care se extinde de la fese până la picior;
  • senzație de amorțeală (în cazurile severe);
  • slăbiciune musculară (în cazurile severe);
  • incontinență urinară sau fecală (în cazurile foarte severe). 

Durerea este cel mai frecvent simptom al sciaticii. Se manifestă ca o senzație de arsură sau asemănătoare unor șocuri electrice. Ea se intensifică frecvent la tuse, strănut, îndoirea sau ridicarea piciorului afectat atunci când ești întins pe spate. 

Incontinența urinară sau fecală semnalează o compresie severă a nervului și necesită asistență medicală imediată.

Ce complicații poate provoca

Atunci când compresia asupra nervului sciatic nu este eliminată, durerea devine cronică și poate limita activitățile zilnice, afectând calitatea vieții. Dacă există și o slăbiciune a mușchilor din piciorul afectat, apar dificultăți la mers și în menținerea echilibrului, ceea ce crește riscul de căderi.

În situația în care compresia persistă o perioadă îndelungată, sciatica poate duce la deteriorarea permanentă a nervului. Acest lucru provoacă pierderea funcției motorii și/sau senzoriale pe zona afectată.

Ar trebui să mergi la medic dacă:

  • durerea ta se agravează;
  • nu mai simți senzații în piciorul afectat;
  • observi senzație de slăbiciune în picior;
  • dezvolți incontinență urinară sau fecală;
  • durerea reapare după un tratament care a avut succes inițial.

Cum se tratează durerea de sciatică

Formele ușoare de sciatică, în care durerea nu este însoțită de senzație de amorțeală, senzații de furnicături sau slăbiciune musculară, pot fi tratate la domiciliu. Opțiunile de tratament includ:

  • Gheață. În primele zile de la apariția durerii, aplicarea de comprese reci poate reduce durerea și inflamația. Punga de gheață (sau de legume congelate dacă nu ai gheață) se înfășoară într-un prosop pentru a preveni degerăturile și se menține 20 de minute pe zona dureroasă, de mai multe ori pe zi;
  • Căldură. După primele câteva zile de utilizare a gheții, aplică o pernă electrică sau o compresă caldă pe zona dureroasă, timp de 20 de minute. Dacă durerea persistă, alternează compresele calde cu cele reci;
  • Antiinflamatoare nesteroidiene. Aceste medicamente reduc durerea și inflamația;
  • Întinderi și exerciții fizice. Un instructor cu experiență în durerile lombare te poate învăța diverse tehnici de întindere și exerciții de întărire a musculaturii trunchiului.

Dacă tratamentul la domiciliu nu a avut rezultate și durerea persistă sau dacă sciatica provoacă senzație de amorțeală și slăbiciune musculară, mergi la medic pentru alte tratamente. De obicei, se recomandă mai întâi tratamente conservatoare, cum ar fi:

  • Medicamente mai puternice. Pentru gestionarea durerii persistente, poate fi de ajutor administrarea de medicamente antiepileptice (gabapentina) sau antidepresive triciclice (amitriptilina);
  • Kinetoterapie. Anumite exerciții fizice reduc sciatica prin diminuarea presiunii asupra nervului;
  • Infiltrații spinale. Injecțiile cu medicamente antiinflamatoare sau anestezice administrate în coloană pot atenua sciatica pe termen scurt. De obicei, efectul lor se menține până la trei luni;
  • Terapii alternative. O alternativă la medicamentele sau tratamentele medicale pot fi chiropractica, yoga, acupunctura, biofeedbackul și altele.

Intervenții chirurgicale

În formele severe de sciatică produsă de o hernie de disc, chirurgia poate fi cea mai bună opțiune. În general, aceasta este recomandată dacă:

  • ai simptome care indică deteriorarea nervilor;
  • ai dureri severe, care te împiedică să lucrezi și să-ți desfășori activitățile zilnice;
  • simptomele nu se atenuează după 6-8 săptămâni de tratament conservator.

Opțiuni chirurgicale pentru tratarea sciaticii includ:

  • Discectomia. Prin această intervenție minim invazivă sunt îndepărtate fragmente ale unui disc herniat care apasă pe un nerv;
  • Laminectomia. Această intervenție implică îndepărtarea laminei, un arc de os care protejează canalul spinal când acesta apasă pe nervii spinali.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Sfaturi pentru o postură corectă. Cum îți afectează coloana pozițiile vicioase
Sfaturi pentru o postură corectă. Cum îți afectează coloana pozițiile vicioase
Sfaturi pentru o postură corectă. Cum îți afectează coloana pozițiile vicioase
Lumbago: cauze, simptome, diagnosticare și tratament
Lumbago: cauze, simptome, diagnosticare și tratament
Lumbago: cauze, simptome, diagnosticare și tratament
Terapia cu ventuze: ce tratează și cât de eficientă este?
Terapia cu ventuze: ce tratează și cât de eficientă este?
Terapia cu ventuze: ce tratează și cât de eficientă este?
Reclamă
PARTENERI
icon