Simți că nu ești nici introvertit, dar nu te regăsești pe deplin nici în tipologia extrovertitului? Este posibil să ai o personalitate de tip otrovert, un concept nou adus în atenția publicului de specialiști. Descoperă ce trăsături are un otrovertit și în ce măsură te caracterizează.
De zeci de ani, oamenii sunt împărțiți în extrovertiți și introvertiți. Aceste două tipuri de personalitate au fost introduse în psihologie de Carl Jung şi au stat mult timp la baza înțelegerii felului în care oamenii gândesc și relaționează.
Extrovertiții adoră interacţiunile sociale, conversaţiile animate și petrecerile. Se simt energizaţi în prezenţa altor oameni, sunt deschişi, vorbesc uşor și au iniţiativă. Un extrovert se simte bine în mijlocul mulţimii.
De partea cealaltă, introvertiții îşi îndreaptă energia spre interior, spre lumea gândurilor, emoţiilor și reflecției. Se simt mai bine într‑un mediu liniştit, cu puţină stimulare externă și sunt mai rezervaţi. Pentru că interacţiunile sociale intense îi obosesc, preferă conversaţii profunde unu‑la‑unu decât petreceri mari.
Totuși, mulți oameni descoperă că nu se regăsesc în niciuna dintre aceste două tipuri de personalitate. Conceptul de otrovert vine să umple acest gol.
Ce înseamnă să fii otrovertit
Conceptul este atribuit psihiatrului american Rami Kaminski, care a observat acest tip de personalitate atât la pacienții săi, cât și la el însuși. Mulți oameni se regăsesc fără să știe în această categorie, simțindu-se adesea neînțeleși pentru că nu se potrivesc pe deplin personalității extrovertite sau introvertite.
Otrovertitul nu este nici sufletul petrecerii, nici umbra tăcută dintr-un colț, dar oscilează fără efort între cele două, scrie The Times of India. El se află între cele două tipuri de personalitate, adaptându-și comportamentul în funcție de context.
Persoanele otrovertite au o personalitate fascinantă, care echilibrează cu ușurință introversiunea și extraversiunea. Ele nu evită socializarea și nu se tem de interacțiuni, dar nici nu caută constant stimularea externă, având nevoie și de momente de introspecție și reflecție.
Caracteristicile unui otrovertit
Noul tip de personalitate identificat echilibrează introspecția cu sociabilitatea și este caracterizat prin flexibilitate, independență și claritate în relațiile cu ceilalți. Deși pot părea extrovertiţi, otroverții sunt mai rezervați și aleg relaţii semnificative, profunde. A fi otrovertit înseamnă a trăi între două lumi: a interacționa social atunci când este nevoie și a aprecia singurătatea atunci când aceasta îți aduce energie.
„Otrovertiții sunt foarte prietenoși și capabili să creeze legături foarte profunde cu ceilalți. Singura diferență socială apare în lipsa conexiunii cu grupurile: identitatea colectivă sau tradițiile comune”, a declarat pentru Daily Mail dr. Kaminski, care a observat la el însuși trăsăturile de otrovertit, încă din copilărie: nu simțea aceeași conexiune cu grupul ca ceilalți copii.
Cei care au această personalitate întâmpină adesea dificultăți în a găsi pasiune pentru activități de grup, fie că este vorba de sport, muncă sau chiar viața alături de alții. Pentru că sunt mai detașați emoțional de grupurile sociale, otroverții se simt adesea „altfel” în raport cu acestea, chiar dacă au prieteni și par sociabili. Aceștia preferă conexiunile profunde și semnificative cu persoanele apropiate.
Iată principalele trăsături ale otrovertiților, pe scurt:
Sunt adaptabili social
Otrovertiții pot naviga ușor între socializare și singurătate. Ei aleg când să se implice activ și când să observe în loc să aibă interacțiuni sociale.
Au o gândire creativă și sunt independenți
Aceștia evită conformismul „gândirii de grup” și aleg să-și păstreze propriile idei și convingeri. De asemenea, își păstrează independența emoțională – nu depind de validarea grupului.
Sunt selectivi în relațiile sociale
Otrovertiții prioritizează conexiunile profunde și autentice în detrimentul legăturilor sociale extinse sau relațiilor superficiale.
Au inteligență emoțională
Oamenii cu acest tip de personalitate înțeleg bine dinamica socială și pot influența situații și persoane fără a fi vizibil agresivi sau dominanți.
Au o mare capacitate de reflecție
Otroverții rămân mereu conștienți de propriile nevoi și limite. Ei reușesc să păstreze un echilibru între implicarea socială și momentele de introspecție.
Exemple celebre de otrovertiți
Rami Kaminski menționează câteva personalități istorice care ar fi putut manifesta trăsături de otrovertit:
- Frida Kahlo, o artistă cu spirit independent, care a cultivat relații profunde și și-a exprimat creativitatea într-un mod unic
- Franz Kafka, scriitor introspectiv, dar capabil de interacțiuni sociale selective
- Albert Einstein, gânditor creativ și inovator, care valoriza conexiunile profunde
- Virginia Woolf – autoare care îmbina relațiile sociale active cu momentele de introspecție
Fie că te identifici ca extrovertit, introvertit sau otrovertit, important este să‑ţi înţelegi propriul mod de a fi și să găseşti echilibrul care îţi aduce linişte şi sens.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.